Galeria de Arta

arta pentru tine

  27.09.2013

Portret de fată cu panglică verde

Institutul Cultural Roman din Berlin a continuat pe parcursul anului 2013 seria de evenimente dedicate susţinerii şi promovării artei româneşti prin organizarea expoziţiei de artă decorativă „Metadecorativul românesc” la Kunst im Hafen Düsseldorf, realizată în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, editura Klartext şi organizaţia culturală KunstART din Bochum. Expoziţia a fost deschisă publicului în perioada 10-31 august 2013, reunind lucrări ale celor mai reprezentativi artişti români contemporani specialişti în arte decorative: Gherghina Costea, Mariana Gheorghiu Bădeni, IIeana Dana Marinescu, Nicolae Moldovan, Ioan Nemţoi, Cristina Popescu Russu şi Mihai Ţopescu. Cei şapte artişti au fost prezenţi la deschiderea expoziţiei şi au intrat în dialog cu publicul numeros care a participat la eveniment. O mare parte dintre lucrările expuse sunt incluse în cadrul celui de-al treilea volum al seriei „7”, intitulat „Das Metadekorativum”, publicat în anul 2012 de către editura germană Klartext.

Portret de fată cu panglică verde

“Portret de fată cu panglică verde” de Mihai Ţopescu


Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

  2.08.2011

The Golden Journey to Samarkand

Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu prezintă în perioada 2-25 august 2011 expoziţia “The Golden Journey to Samarkand”, semnată de Mandy Kunze. Vernisajul are loc marţi, 2 august, de la ora 17:00.

Mandy Kunze, studentă în clasa de excelenţă a lui Neo Rauch, admite că pictura este o întreprindere filosofică, supusă unui factor de risc major – tradiţia. Însă în momentul în care se începe cu un enunţ teoretic impus, apoi se acceptă că obiectele pot disemina înţelesuri neaşteptate, la următorul nivel se poate elabora un loc, o poveste, o situaţie, un mesaj care au forţa de a distruge metoda de control vizual impusă astăzi picturii.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

  10.03.2011

Expoziţie despre Centrul artistic de la Baia Mare

Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează joi, 10 martie 2011, de la ora 18:00, la vernisajul expoziţiei-eveniment “Centrul artistic de la Baia Mare: tradiţia, avangarda şi „noul clasicism”. Lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca”. Expoziţia este deschisă publicului în perioada 10 martie – 10 aprilie 2011.

Expoziţia este rezultatul unei cercetări a colecţiei de pictură a Muzeului de Artă Cluj-Napoca realizată de muzeograful Dan Breaz şi face parte din programul de studiere şi punere în valoare a bogatului patrimoniu artistic de care muzeul dispune.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

  7.02.2011

Primii beneficiari ai proiectului european DREAM şi-au încheiat stagiul în Italia

În perioada 16-27 ianuarie 2011 a avut loc la Florenţa primul atelier experimental Master Class din cadrul proiectului european DREAM - Designul şi cercetarea meşteşugurilor şi cercetarea meşteşugurilor artistice europene - finanţat prin Programul Cultura 2007-2013 (componenta 1.2.1), la care Muzeul ASTRA din Sibiu participă în calitate de partener.

DREAM

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Arta textila
Comenteaza!

  12.04.2010

Remodern

Marţi, 13 aprilie 2010, de la ora 18:00, la Galeria Curtea Veche din Bucureşti are loc vernisajul expoziţiei “Remodern - lucru nou” de Teodor Graur. Expoziţia este deschisă până pe 21 mai 2010.

Remodern

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com