Galeria de Arta

arta pentru tine

  27.09.2013

Portret de fată cu panglică verde

Institutul Cultural Roman din Berlin a continuat pe parcursul anului 2013 seria de evenimente dedicate susţinerii şi promovării artei româneşti prin organizarea expoziţiei de artă decorativă „Metadecorativul românesc” la Kunst im Hafen Düsseldorf, realizată în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, editura Klartext şi organizaţia culturală KunstART din Bochum. Expoziţia a fost deschisă publicului în perioada 10-31 august 2013, reunind lucrări ale celor mai reprezentativi artişti români contemporani specialişti în arte decorative: Gherghina Costea, Mariana Gheorghiu Bădeni, IIeana Dana Marinescu, Nicolae Moldovan, Ioan Nemţoi, Cristina Popescu Russu şi Mihai Ţopescu. Cei şapte artişti au fost prezenţi la deschiderea expoziţiei şi au intrat în dialog cu publicul numeros care a participat la eveniment. O mare parte dintre lucrările expuse sunt incluse în cadrul celui de-al treilea volum al seriei „7”, intitulat „Das Metadekorativum”, publicat în anul 2012 de către editura germană Klartext.

Portret de fată cu panglică verde

“Portret de fată cu panglică verde” de Mihai Ţopescu


Vernisajul expoziţiei „Metadecorativul românesc” a fost filmat de Televiziunea Română, care a luat interviuri artiştilor, urmând să difuzeze în luna octombrie pe postul TVR 2 o emisiune dedicată expoziției. Cuvântul de deschidere a fost susţinut de Dr. Dedo von Kerssenbrock-Krosigk, directorul Muzeului de Sticlă Hentrich din Düsseldorf, care a vorbit cu entuziasm despre cei şapte artişti, prezentând pe rând lucrările din expoziţie. Au mai luat cuvântul doamna Doina Talmann, curatorul expoziţiei, precum şi consulul general al României la Bonn, domnul Mihai Botorog.

În urma vernisării acestei expoziţii, lucrarea lui Mihai Ţopescu „Portret de fată cu panglică verde” a fost achiziţionată de către Muzeul de sticlă Hentrich din Düsseldorf, ceea ce reprezintă o importantă recunoaştere a artistului pe plan internaţional. Opţiunea muzeului pentru această lucrare se datorează rafinamentului execuţiei şi inovaţiei tehnice, care reuşeste să îmbine într-un mod aparte arta sticlei, desenul, gravura şi sculptura. Portretul este mai întâi desenat, iar ulterior gravat pe o foiţă de argint patinată, în timp ce straturile succesive de sticlă transparentă cu adaosuri de sticlă colorată, verde, roşie şi neagră, completează gama cromatică a lucrării. „Portret de fată cu panglică verde” face parte din seria „Anatomy of Glass”, care cuprinde 56 de opere realizate toate în aceeaşi tehnică novatoare reflectând însă o vastă paletă tematică. Alături de marile muzee din Corning, Londra şi Praga, Muzeul de sticlă Hentrich din Düsseldorf se numără printre cele mai importante colecţii de stică din întreaga lume. Bogata colecţie a muzeului se desfăşoară pe un spaţiu de 1200 m2 şi însumează peste 3000 de exponate care documentează o istorie de 3500 de ani a obiectelor de artă realizate în sticlă. Sunt prezentate publicului exponate deosebit de valoroase, reprezentative pentru epoci şi regiuni diferite, începând de la preţioşi cercei de stică din perioada Egiptului Antic până la opere ale unor artişti moderni şi contemporani precum Emile Gallé, Louis C. Tiffany, René Lalique, Stanislav Libenský şi Dale Chihuly.

Operele lui Mihai Ţopescu vor putea fi admirate de către publicul din Germania şi în luna septembrie, de data aceasta la galeria Hexagone din Aachen. Deschiderea expoziţiei Mihai Ţopescu are loc în data de 28 septembrie, în cadrul evenimentului „Aachener Kunstroute”.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2019 GaleriaDeArta.com