Galeria de Arta

arta pentru tine

  9.06.2014

pop-art

Pop-art, ca orice mişcare artistică, a avut un caracter de reacţie faţă de o situaţie anterioară. În cazul pop-artei, reacţia a fost concepută contra abstracţionismului, care era responsabil de dispariţia obiectului. Adepţii acestei mişcări, iniţiate în anii ‘50 de englezi şi îmbrăţişate cu ardoare de americani, s-au definit prin reabilitarea obiectului. Dar nu orice fel de obiect şi nu introdus oricum. În S.U.A. de plildă, unde cultul obiectului de serie şi reclama publicitară au triumfat ca nicăieri altundeva, iar filmul, ambalajele, benzile desenate acaparează în bună parte spaţiul vizibil, Pop-arta s-a integrat firesc în ambianţa cotidiană ca un element de continuitate în prelungirea realului. În esenţă, acest tip de artă constă în desprinderea din ambianţa sa firească a unui obiect sau a unei părţi dintr-un obiect (dintr-o maşină, ansamblu etc.) şi expunerea lor ca lucrări de artă nonfuncţionale. De remarcat că arta pop n-a apărut pe un teren gol - fusese anticipată cu decenii de fenomene ca ready-made (renumitul obiect “gata făcut” al lui Marcel Duchamp).

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Dictionar
Comenteaza!

  21.05.2014

Noaptea Albă a Galeriilor 2014

Noaptea Albă a Galeriilor - NAG#8 se desfăşoară vineri, 23 mai 2014. Anul acesta sunt mai multe premiere, ce vor stârni interesul iubitorilor de artă.

NAG8

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri
Comenteaza!

  11.03.2014

Hârş

Joi, 13 martie 2014, de la ora 19:00, la Atelier 030202 din Bucureşti (Sala Nouă TC, str. Sfânta Vineri nr. 11) are loc vernisajul expoziţiei “Hârş”, desen-instalație interactivă de Ana Kun & Horațiu-Christian.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 13 martie – 8 aprilie 2014.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

  31.12.2013

oxiu

Oxiul este o culoare brun roşcată (întunecată) ori liliachie, pomenită în erminiile autohtone. Era compusă prin amestec fizic de bol şi negru, iar în tonul ceva mai deschis, liliachiu, se adăuga puţin alb. Oxiul apare sub denumiri ca: cerneală, bol, ocsiu, oxiu albicios sau levkon oxi (ambele colorate în liliachiu), oxiu negricios (cu sinonimele oxiu închis, oxiu firesc, mavro oxi), oxu (cu variantele uxiu, uxiu iute).

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Dictionar
Comenteaza!

  26.11.2013

Mutație / Mutation

Miercuri, 27 noiembrie 2013, de la ora 19:00, Spațiul de artă contemporană Aiurart (București, Lirei 21) găzduieşte vernisajul expoziţiei “Mutație / Mutation” de Dan Pierșinaru. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 27 noiembrie 2013 - 14 ianuarie 2014.

Mutație / Mutation

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Fotografie, Expozitii
Comenteaza!

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com