Siegfried Zademack s-a născut la Bremen, în Germania, în 1952. Este liber profesionist din 1980 şi câteva dintre lucrările sale sunt expuse în ţară şi peste hotare. Lucrările suprarealiste vizionare ale artistului îi determină pe privitori să se minuneze în sinea lor. Aranjamentul ideilor sale artistice emană din plin o reproducere realistă. Picturile sale ne dau voie să alunecăm în dimensiunile metafizice, între ironia plină de umor şi profunzimea insondabilă a sufletelor noastre.
Agata Secelean este o artistă polivalentă, care a atras atenţia iubitorilor de frumos pe mai multe planuri. Dorind să o cunoaştem mai bine, i-am solicitat şi a avut amabilitatea să ne acorde un interviu.
În data de 13 decembrie 2010, de la ora 17:00, la Facultatea de Ştiinţe Politice Cluj, sala II/4, de pe Str. G-ral Traian Moşoiu nr. 71, are loc conferinţa domnului Răzvan Ion intitulată “Artă şi revoluţie. De la reprezentare la construcţia de situaţii.”
G.W.F. Hegel a preluat conceptul de situaţie din discursul teatrului de secol XVIII şi l-a introdus în “Prelegeri de estetică” (ţinute pentru prima dată în 1818 în Heidelberg, apoi dezvoltate în Berlin de-a lungul anilor 1820) ca un termen-cheie general, ce poate fi aplicat tuturor formelor de artă. Ce este specific utilizării conceptului de situaţie la Hegel este deschiderea oferită, ce a iniţiat o mişcare cu destul de multă vervă încât situaţia, bazându-se pe calitatea sa de categorie estetică în utilizarea proprie, să poată fi dezvoltată dincolo de Hegel şi dincolo de cadrul esteticii convenţionale. Întrebările pe care Hegel le-a ridicat asupra relaţiei dintre reprezentare şi acţiune au condus la eterogenitatea practicilor artistice concrete în secolul al XX-lea de la reprezentarea situaţiilor prin diverse stadii ale extinderii reprezentării către orgiastic la postulatul construirii situaţiilor. Aceasta implică în primul rând înţelegerea construirii de situaţii ca prezent, ce se desfăşoară şi devine aici şi acum, exact în planul imanentei capitalismului globalizat, în centrul societăţii spectacolului, în mijlocul teritoriului a ceea ce încearcă să detroneze. Continuare…
Muzeul Naţional de Artă al României, Asociaţia Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României şi Institutul Francez din Bucureşti organizează joi, 4 noiembrie 2010, de la ora 18:30, o nouă conferinţă în limba franceză susţinută de Stéphane-Jacques Addade, membru al Camerei Europene a Experţilor de Artă, care are loc la Muzeul Zambaccian (strada Muzeul Zambaccian nr. 21A).
Numele autorului unei opere, desenat, pictat, imprimat sau incizat în materialul specific al respectivei opere, cu scopul de a-i atesta autenticitatea, poartă numele de semnătură. Istoria semnăturii începe din antichitate, apărând, de exemplu, pe unele camee antice. În Evul Mediu apar extrem de rar, în sculptură, şi ceva mai frecvent în pictura de manuscris şi în tablouri. Începând cu secolul XV, artiştii îşi semnează, uneori, picturile şi desenele, dar aproape niciodată operele murale; apar semnături cu deosebire în operele provenite din nordul Europei, marcate fie prin iniţialele artistului, fie prin transcrierea numelui în limba latină, însoţite de inscripţii ca ca F. sau fecit, P. sau pinxit şi uneori anul execuţiei lucrării. Treptat, semnarea operei devine un obicei curent, semnătura fiind constituită, de obicei, din numele patronimic al autorului, uneori, şi de prenume sau simple iniţiale. Deşi există artişti - îndeosebi pictori - care îşi fructifică ornamental sau cromatic semnătura, iar alţii o neglijează sau nu o consideră indispensabilă, prin prezenţa şi caracterul profund personal ea rămâne pentru colecţionar şi cercetător unul din mijloacele principale de autentificare a operei. Continuare…
Piatra a sfidat furtunile, rămânând pe loc, iar părţi din ea au devenit infinit şi zbor sub dalta sculptorului. (Camelia Opriţa) » mai multe citate despre arte plastice...
Acesta este un blog colaborativ. Pentru orice sugestie, intrebare, propunere de colaborare etc, va rugam sa ne contactati.
