Galeria de Arta

arta pentru tine

  4.06.2014

SenzArt

Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Asociația Amicii MNAC și Fundația Orange România prezintă “SenzArt”, o expoziție de instalații multimedia interactive: MEM-NON, Martin-Emilian Balint; SIMTE PULSAȚIA!, Cătălin Crețu; POESIA DOMESTICA, Matthias Neumann în colaborare cu Cristina David; FluO, Paul Popescu. Proiectul “SenzArt”, inițiat de Fundația Orange România, este dedicat persoanelor cu dizabilități de văz și auz şi doreşte să familiarizeze publicul larg cu posibilităţile artei contemporane de a comunica şi înlesni comunicarea mesajelor sale, la diferite niveluri de percepţie şi prin intermediul unui vocabular senzorial variat.

MEM-NON

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

  23.05.2014

What do artists do in Rome?

Academia Română din Roma inaugurează cea de-a 12-a ediţie a evenimentului “Spazi Aperti” în ziua de 30 mai 2014, începând cu ora 19:30. Evenimentul este o platformă de schimb de experienţă şi dialog între academiile şi institutele culturale internaţionale din Roma, fiind rezultatul eforturilor artiştilor participanţi de a întruni arta contemporană multi-culturală prezentă în manieră unică la Roma. Tema de anul acesta este “What do artists do in Rome?” (”Ce fac artiştii la Roma?”).

Spazi Aperti

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

  24.04.2014

De vorbă cu Ştefan Câlţia

Sub genericul „De vorbă cu Ştefan Câlţia”, sâmbătă, 26 aprilie 2014, de la ora 17:00, are loc la Muzeul de Artă Cluj-Napoca prezentarea cărţii „I II III IV V VI VII poveşti cu Ştefan Câlţia”, în ambianţa expunerii lucrării monumentale „Lumea ca teatru” a artistului. Evenimentul îşi propune să instituie un dialog între public şi Ştefan Câlţia, la care participă ca invitat Adrian Papahagi, alături de Matei Câlţia, Alexandra Mihali, curatori ai expoziţiei, şi Călin Stegerean, director al Muzeului de Artă Cluj-Napoca.

caltia1.jpg

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Muzee
Comenteaza!

  2.04.2014

10 ani de la aderarea României la NATO

În urmă cu 10 ani, la 29 martie 2004, România a aderat la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare, iar la data de 2 aprilie 2004, a avut loc ceremonia arborării drapelului țării noastre în fața Cartierului General al NATO din Bruxelles, eveniment istoric care a marcat intrarea țării noastre într-o nouă etapă. Acest moment istoric, de politică externă și importanță națională, este marcat de Romfilatelia prin emisiunea aniversară de mărci poștale “10 ani de la aderarea României la NATO”, alcătuită dintr-un timbru cu valoarea nominală de 9,10 lei și un plic prima zi. Ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 6 timbre și colița dantelată. Începând cu ziua de miercuri, 2 aprilie 2014, emisiunea de mărci poștale poate fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

Coliţă 10 ani de la aderarea României la NATO

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Filatelie
Comenteaza!

  25.03.2014

A Show about Nothing

În perioada 26 martie – 18 aprilie 2014, Institutul Cultural Roman de la Stockholm găzduieşte la sediul său expoziţia “A Show about Nothing”, a artistelor Ana-Maria Hadji-Culea şi Jeuno Kim. Prin acest proiect, cele două artiste stabilite în Suedia au creat personajele romantice fictive D. Wrangling şi A. Oehlenschläger, vizitatori fideli ai cafenelelor Ritorno din Stockholm şi EKOrient din Malmö. Ideea de lucru a fost reîntoarcerea într-un loc anume şi, începând cu sfârșitul verii și pe parcursul iernii, fiecare personaj a scris câte un monolog, care devine material pentru expoziția de la ICR Stockholm şi pentru performance-ul de la vernisaj.

Expoziţia se deschide miercuri 26 martie, ora 19:30, cu un performance susţinut de Ana-Maria Hadji-Culea în rolul poetului D. Wrangling şi de Jeuno Kim în rolul pictorului A. Oehlenschläger. Instrucţiunile coregrafice au fost scrise de Malin Astner.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com