6.06.2014
Orfism este denumirea unui curent din arta modernă, care se înrudeşte îndeaproape cu cubismul, preconizând ca şi acesta descompunerea formei în elemente geometrice, reasamblate mai mult sau mai puţin arbitrar. Spre deosebire de cubişti, promotorii orfismului - Robert Delaunay şi Sonia Delaunay-Terk - adoptă un regim cromatic mai bogat, mai suplu, investind culorile, ca şi acordurile dintre ele, cu funcţii specifice sunetelor, tabloul constituindu-se, în viziunea orfiştilor, ca un echivalent al compoziţiei muzicale. Unii dintre adepţii acestui curent au folosit, pentru a-l desemna, termenii simultaneism şi sincronism. Cel care a folosit pentru prima oară termenul de orfism a fost Apollinaire, în 1913, Delaunay însuşi folosind pentru a-şi desemna metoda sintagma “pictură pură”. Printre cei care au practicat în variante proprii şi în unităţi de timp variabile orfismul pot fi menţionaţi Chagall, Van Dongen, Picabia, Leger, Morgan Russell ş.a.
Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Dictionar
Comenteaza!
12.05.2014
Rubrica este un termen provenit din latină şi era cunoscută şi folosită în antichitate sub această denumire o varietate de pământ roşu, extrasă din apropierea Romei. Sinonime pentru rubrica sunt rubia sau rubea.
Publicat de Silvia Velea
in categoriile Dictionar
Comenteaza!
2.05.2014
Neue Sachlichkeit (Noua obiectivitate) este denumirea unui fenomen de reacţie a picturii germane şi europene faţă de expresionismul antinaturalist. Începând de prin 1920 devine o orientare artistică, reprezentată de pictorii H. Davringhausen (1899 - 1970), A. Kanoldt (1881 - 1939) ş.a., ce îşi fixează drept ţel înfăţişarea obiectivă a aparenţei lucrurilor. O componentă social-critică (numită şi “verism”) a acestui stil neorealist este marcată de G. Grosz, O. Dix, parţial şi de M. Beckmann, care, în imaginile lor violent satirice, acuzatoare, ţintuiesc războiul şi inechităţile umane la stâlpul infamiei. Termenul fusese formulat în 1923 de către G.F. Hartlaub, director al muzeului (”Kunsthalle”) din Mannheim, ca slogan programatic al expoziţiei grupării de mai sus. Ca stil, este un fel de realism de o factură aparte: toate figurile şi formele sunt observate cu acuitate, apoi desenate şi modelate cu potenţarea semnificaţiei lor şi încorporate temeinic într-o structură imagistică clară, uneori atât atât de ferm, încât demersul produce imobilism, ba chiar rigiditate. Astfel, fenomenul “noii obiectivităţi” poate fi interpretat şi ca o reacţie împotriva impresionismului. Termenul se mai aplică unei orientări în arhitectura, decoraţia interioară şi artele aplicate din anii ‘20. În Italia aceleiaşi perioade, noul stil arhitectonic - axat pe claritate, funcţionalitate, ca şi pe posibilitatea de a cuprinde lucrarea finită dintr-o privire (calităţi care în ţările germanice sunt atribuite, de regulă, stilului Neue Sachlichkeit) - este numit “Stile Novecento”. Independenţa acestei mişcări nu va dura însă mult, ea fiind confiscată de linia conservatoare, naţionalistă şi propagandistică a tânărului stat fascist.
Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Dictionar
Comenteaza!
21.04.2014
Nazareeni (”Nazarener”) este denumirea unei mişcări artistice. În 1809, pictorii Overbeck, Pforr ş.a. formează la Viena - în semn de protest împotriva artei oficiale neoclasiciste, academiste, golită de conţinut - o “Frăţie a Sf. Luca” (”Lukasbund”), cu scopul declarat de a promova o artă “neogermană-religioasă-patriotică”, inspirată de creaţia lui Durer şi de opera timpurie a lui Rafael şi Perugino. În 1810, se mută la Roma, în mânăstirea Sant’ Isidoro, făcând legământ să ducă o viaţă de o severă ţinută morală şi religioasă. În manieră “medievală”, unii dintre ei se angajează să execute, la Roma, lucrări în colectiv (Cornelius, Overbeck, Schadow, Veit, ulterior şi Kock), ca frescele cu “Legenda lui Iosif” (1816/1817) pentru Casa Bartholdy (în prezent la Berlin), cele de la Casino Massimo, printre care compoziţia “Petru din Amiens îl cheamă pe Godefroy de Bouillon să conducă armata creştinilor” (1823 - 1825, frescă) ş.a. Printre nazareeni se numără: P. Cornelius (1783 - 1867), Ph. Fohr (1795 - 1818), J.A. Koch (1768 - 1839), J.E. Overbeck, E. Pforr (1788 - 1812), W. Schadow (1789 - 1862), J. Schnorr von Carolsfeld (1794 - 1872) ş.a. Stilul “istorizant” al mişcării se caracterizează prin alegerea de teme religioase în exclusivitate, efectuarea de schiţe şi studii detaliate, supremaţia liniei asupra culorii, utilizarea “culorii locale”, un ecleraj egal, uniform. Mişcarea pictorilor nazareeni, la a cărei apariţie a contribuit simţitor şi spiritul romantic, nu şi-a atins scopul; ea nu a reuşit să determine o reală înnoire a picturii religioase în Germania, după modelul “maeştrilor de odinioară” (conform năzuinţei lui E. Schlegel). Contribuţia pictorilor respectivi rămâne totuşi sesizabilă până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, datorită, îndeosebi, influenţei exercitate asupra graficii populare.
Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Dictionar
Comenteaza!
12.03.2014
Şcoala Kano este denumirea dată activităţii renumitei familii de artişti Kano, care au dat linia picturii japoneze din secolul al XVI-lea şi până la sfârşitul secolului al XVII-lea. Aşa-zisul stil Kano marchează emanciparea picturii din Japonia sub influenţa inhibantă a cele chinezeşti. Cele mai diverse forme de manifestare ale artei picturii etalează în această perioadă un număr mereu crescând de scene de gen care mărturisesc un dezvoltat simţ al decorativului. Întemeietorul şcolii este Kano Masonobu (1435-1530), contemporan cu marele pictor Sesshu. Faima ei este consolidată şi sporită de K. Motonobu (1467-1559), care realizează ciclul “49 de peisaje cu flori şi păsări pentru decorarea unui templu din Kyoto”. Nepotul acestuia, K. Eitoku (1543-1590), este iniţiatorul unui curent “modern” în arta japoneză, promovând un decorativism de mare efect.
Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Dictionar
Comenteaza!
