Galeria de Arta

arta pentru tine

  2.03.2012

Şcoala Altfel la Muzeul ASTRA

Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu doreşte să ofere tuturor elevilor şi cadrelor didactice posibilitatea de a desfăşura o serie de activităţi, atât educaţionale, cât şi recreative, cu ocazia săptămânii „Şcoala Altfel” – 2-6 aprilie 2012. Alături de proiectele aflate deja în derulare şi care îşi vor găsi aplicabilitate şi în această săptămână (”Povestea Morii”, “Textile Tradiţionale – Metode şi Mijloace de realizare” şi “Muzeul ASTRA – Promotor al Turismului Cultural”), în cadrul cabinetului de educaţie muzeală se vor realiza ateliere de confecţionat păpuşi aţă, colaje, decoraţiuni de Paşti.

Pentru a da posibilitatea cât mai multor elevi să beneficieze de toate acestea, Muzeul ASTRA pune la dispoziţie un număr mare de ateliere ce se vor desfăşura în Piaţa Mică nr. 21, la sediul muzeului de la Casa Artelor. Atelierele vor fi realizate de către meşteri populari consacraţi, care îi vor îndruma pe copii în artele meşteşugului încondeierii ouălor, al confecţionării măştilor sau al picturii de icoane pe sticlă. De asemenea, se va acorda gratuitate elevilor şi studenţilor pentru vizitarea expoziţiilor muzeului şi se vor oferi ghidaje speciale, tot gratuite, pe 3 sectoare ale Muzeului în aer liber: Civilizaţia Lemnului, Monumente şi Obiecte Religioase, Traseul Morilor.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee
Comenteaza!

  26.10.2011

Programe educaţionale la Muzeul ASTRA

Începând cu luna octombrie 2011, Muzeul ASTRA din Sibiu derulează o serie de proiecte educaţionale adresate atât celor mai mici, cât şi elevilor de gimnaziu şi de liceu. Obiectivul este familiarizarea copiilor şi tinerilor cu rostul şi rolul unui muzeu şi dezvoltarea unei atitudini pozitive de receptare a misiunii acestuia.

Din cultura si arta popoarelor lumii

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Lectii, Stiri
Comenteaza!

  14.04.2011

Atelier de încondeiat ouă

În Ajun de Florii, pe 16 aprilie 2011, Mandala Club organizează un atelier de încondeiat ouă. Îndrumător este Laura Ungureanu, membră a grupului folcloric Minisatul Sfântul Andrei din Braşov, creat în 1998 ca atelier de creaţie şi spiritualitate pentru perpetuarea tradiţiilor şi obiceiurilor tradiţionale româneşti.

Tehnica picturii pe ouă nu este o simplă decorare. Ea reuneşte numeroase motive şi simboluri, care variază în funcţie de zonă. Cele mai întâlnite dintre acestea sunt spicul de grâu, soarele, frunză şi crucea. Decorarea ouălor se realizează cu ajutorul unui instrument special, numit condei şi creat din lemn.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Lectii, Stiri
Comenteaza!

  11.04.2011

Tradiţii româneşti de Paşti la Roma

Pentru al doilea an consecutiv, catolicii şi ortodocşii celebrează deodată sfintele sărbători de Paşti. Cu această ocazie, Accademia di Romania din Roma şi Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti prezintă o expoziţie dedicată ouălor încondeiate. Peste 300 de ouă încondeiate însoţite de icoane pe sticlă cu tematică pascală şi de diferite obiecte tradiţionale româneşti (scoarţe, ţesături, catrinţe, fote, cruci de mâna) vor fi expuse între 12 şi 26 aprilie la Muzeul Pietro Canonica din Villa Borghese.

oua

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

  8.04.2011

Primăvara adolescenţilor

Elevii şcolilor şi liceelor sibiene sunt invitaţi să participe la cea de-a III-a ediţie a atelierului de încondeiere a ouălor de Paşti care, are loc în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Sibiu în 9 aprilie 2011, între orele 11-16, şi 10 aprilie, între orele 15-18. Participarea la ateliere este gratuită.

atelier

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee
1 comentariu

pagina precedenta::pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com