Joan Miró i Ferrà a trăit între 20 aprilie 1893 şi 25 decembrie 1983. A fost un pictor, sculptor şi ceramist spaniol (catalan), născut în Barcelona, în familia unui bijutier şi ceasornicar. Lucrările sale au fost interpretate ca fiind suprarealiste, o clepsidră pentru mintea subconştientă, o recreere copilărească şi o manifestare a mândriei catalane. În numeroase interviuri datând din anii ‘30 încoace, Miró şi-a exprimat dispreţul pentru metodele de a picta convenţionale şi dorinţa sa de “a le ucide”, “a le omorî” sau “a le viola” în favoarea unor mijloace de exprimare mai contemporane.
Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează luni, 24 octombrie 2011, de la ora 16:00, la Sala Acvariu, vernisajul expoziţiei de pictură cu titlul “Stella Maris – Inima Reginei”, semnată de Miruna Budişteanu.
Expoziţia reprezintă un elogiu adus Reginei Maria a României şi este dedicată Majestăţii Sale Regele Mihai, la a 90-a Sa aniversare. Continuare…
Vineri, 21 ianuarie 2011, de la ora 19:00, la Atelier 030202 din Bucureşti (Str. Sfânta Vineri nr. 11) are loc vernisajul expoziţiei “Bad Art Fantasy” de Albert Sofian, curatoriată de Dan Mircea Cipariu.
Galeria Basil organizează joi, 12 noiembrie 2009, ora 18:30, vernisajul expoziţiei “Rădăcini şi aripi”. Expun artiştii Oana şi Alexandru Nechifor. Evenimentul este susţinut de “Fundaţia Principesa Margareta a României”. Lucrări expuse sunt ulei pe pânză, acril pe pânză şi prelucrări video. Perioada de expunere este 13 - 26 noiembrie 2009.
Melenia Art Gallery, din strada Covaci nr.12, Centrul Istoric, îşi inaugurează activitatea în Bucureşti miercuri, 28 ianuarie 2009, la ora 18:30, odată cu expoziţia intitulată “Împotriva negrului total”, ce prezintă lucrări semnate de artistul grec Georgios Sekofski.
Culoarea din picturile lui Georgios Sekofski ne face, potrivit spuselor profesorului său, domnul P. Gravalos, să gândim, să ne întrebăm, să comparăm şi să ne îngrijorăm. Cromatica peisajelor vrea să ne spună, atrăgându-ne atenţia: “Vezi ce a fost, vezi ce există şi păstrează-l în viaţă”. Continuare…
Pentru un aplecat peste litere, pictura înseamnă o evadare din cuvânt. Am vrut să fac în pictură ceva care să nu semene cu vorbirea. În pictura mea se văd obsesiile din literatura mea. Pânzele mele au în cap brazda de poezie. Tolstoi dădea amatorilor de literatură un sfat foarte înţelept: "Cine se poate lăsa de scris, să se lase." Nu m-am putut lăsa nici de scris – iar stânga mea nici de pictură. (Marin Sorescu) » mai multe citate despre arte plastice...
Acesta este un blog colaborativ. Pentru orice sugestie, intrebare, propunere de colaborare etc, va rugam sa ne contactati.