În perioada 21 martie – 5 iulie 2008, Muzeul Naţional de Artă al României prezintă în spaţiul elegant al Sufrageriei Regale expoziţia de bijuterii “Tribut magnificenţei”, organizată sub auspiciile Ministerului Culturii şi Cultelor din România, ale Ministerului Elen al Culturii şi ale Ambasadei Republicii Elene la Bucureşti.
În arta clasică, ornamentul sculptat făcea parte integrantă din arhitectură. În arta bizantină el are un caracter auxiliar, intervine ca un element de umplutură, o “mască” care acoperă zidurile construite în general din materiale de rând. Cele mai timpurii sculpturi bizantine sunt cele în care se observă că arta creştină a Răsăritului începe să renunţe la câteva dintre caracteristicile sale romane si să se reprezinte ca o descendentă a artei greceşti. Acest stil se face simţit încă de la începutul secolului al V-lea, în lucrări precum reliefurile din fildeş ale împărătesei Galla Placidia şi împăratul Valentinian, şi se termină în timpul lui Iustinian, la mijlocul secolului al VI-lea, care marchează începutul unui declin rapid.
Arta bizantină este o formă de artă religioasă stilizată, remarcabilă prin naturalismul ei şi prin respingerea a ceea ce era obişnuit, comun, în favoarea a ceea ce era extraordinar. Prin comparaţie cu realismul din arta romană, perpetuat în lucrările creştinismului timpuriu, acum apare un stil simbolic mai plat, mai abstract, care scoate în evidenţă calităţile spirituale. Detaliul estetic complex este precumpănitor: în arhitectură, pereţii exteriori erau astfel clădiţi încât să pară asemeni unor draperii fine acoperite de o cupolă, ca simbol al perfecţiunii, în timp ce pereţii interiori erau din belşug ornamentaţi cu marmură şi aur. Estetica artei bizantine ilustrează o cultură bazată pe legile eterne ale universului creştin, acordând în acelaşi timp o mare atenţie detaliului şi ornamentelor.
După recunoaşterea creştinismului ca religie oficială de stat, la Roma a apărut necesitatea amenajării unor locaşuri publice pentru întrunirile credincioşilor, suficient de spaţioase ca să le adăpostească în interiorul lor. Ca bază pentru biserica creştină s-a luat drept model bazilica. Bazilica propriu-zisă este, la origine, locul unde la Roma şi în Orient se făcea comerţ şi unde se ţineau şedinţele tribunalului. Iniţial, bazilica romană a avut abside la ambele capete, la est şi la vest, cu intrarea pe latura mare. Bazilica creştină a preluat numai absida estică, unde era plasat altarul, intrarea făcându-se prin latura vestică. Acestor bazilici li s-a adăugat un atrium, o curte descoperită, preluată de la casele romane, şi nartexul - un hol de intrare amplasat în faţa navei.
Planul primitiv al Bisericii “Sfântul Petru” din Roma, pe care Constantin cel Mare a construit-o pe mormântul celui mai mare dintre Apostoli, este de tip bazilical. După acest plan a fost clădită, tot de Constantin cel Mare (sec. IV), biserica de la Bethleem, deasupra ieslei în care se născuse Iisus.
După căderea Imperiului Roman de Apus, partea de răsărit a vechiului imperiu roman şi-a continuat existenţa sub numele de Imperiul Bizantin. Termenul “bizantin” este preluat de la denumirea vechii cetăţi a Bizanţului (astăzi Istanbul), devenită ulterior Constantinopol, după ce împăratul Constantin a mutat acolo capitala imperiului, în secolul al IV-lea. Cultul religios şi artistic al imperiului se concentrează în capitală, la Bizanţ, oraşul în care se va elabora viitoarea artă creştină - arta bizantină.
Acesta este un blog colaborativ. Pentru orice sugestie, intrebare, propunere de colaborare etc, va rugam sa ne contactati.
