Galeria de Arta

artă bizantină

După căderea Imperiului Roman de Apus, partea de răsărit a vechiului imperiu roman şi-a continuat existenţa sub numele de Imperiul Bizantin. Termenul “bizantin” este preluat de la denumirea vechii cetăţi a Bizanţului (astăzi Istanbul), devenită ulterior Constantinopol, după ce împăratul Constantin a mutat acolo capitala imperiului, în secolul al IV-lea. Cultul religios şi artistic al imperiului se concentrează în capitală, la Bizanţ, oraşul în care se va elabora viitoarea artă creştină - arta bizantină.

Sursele au fost diverse şi numeroase. Meritul Bizanţului a fost acela că din elementele orientale (venite din Persia sasanidă, de la semiţii din Asia şi de la egipteni, prin provinciile răsăritene ale imperiului), cele clasice de tip antic şi cele de tip elenistic a putut forma ceva unitar, o sinteză. De la exemplele clasice rămân atitudinile nobile şi draperiile ce cad armonios, stilul şi simplitatea care durează în arta bizantină mult timp după ce aceste calităţi dispăruseră din restul Europei. Curentul oriental îi trimite forme şi tehnici noi, nevoia de o realitate concretă, sensul pentru ceea ce este monumental.

Arta bizantină cunoaşte două perioade culminante: prima, de la începutul sec. al IV-lea până la sfârşitul sec. al VII-lea, şi al cărei moment suprem este în legătură cu domnia lui Justinian; a doua, între sec. al IX-lea şi al XII-lea, atunci când la Constantinopol domnesc împăraţii Macedoneni şi Comnenii. Între aceste date, arta bizantină cunoaşte o perioadă de decadenţă din cauză că Persia şi slavii atacă neîncetat statul, islamul începe să-şi extindă dominaţia asupra provinciilor mai excentrice (Asia Mică şi Egipt), iar la Constantinopol se produce mişcarea iconoclastă, pe care unii împăraţi şi biserica o îndreaptă împotriva cultului icoanelor.

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Dictionar
12 comentarii