Galeria de Arta

arta pentru tine

  27.01.2014

Nu te supăra, frate! / Sorry!

Miercuri, 29 ianuarie 2014, de la ora 19:00, la Victoria Art Center din Bucureşti (Calea Victoriei 12C) are loc vernisajul expoziţiei “Nu te supăra, frate! / Sorry!” a artistului Christian Paraschiv, curatoriată de Olivia Nitis. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 29 ianuarie - 22 februarie 2014.

“Nu te supăra, frate!” este un joc care pornește de la premise de egalitate și fair play, dar care se bazează pe limitele hazardului prin aruncarea zarului pentru a-l submina pe partener. Șanse egale, competiție inegală. Varianta apologetică “Sorry” are mai degrabă rolul unei ironii care disculpă jucătorul care avansează devansând-ul pe celălalt. Progres prin regresul vecinătății. Ideologia jocului reflectă paradigma ideologică a capitalismului.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

  20.09.2013

Matei Bejenaru în dialog cu Maria Lind la Bienala Internaţională de Artă din Göteborg

Institutul Cultural Român de la Stockholm şi Bienala Internaţională de Artă de la Göteborg organizează joi 26 septembrie 2013, de la ora 17:30, o dezbatere pe tema iniţiativelor de artă periferice, la care participă artistul Matei Bejenaru (Iaşi) şi curatorul Maria Lind (Stockholm). Discuţia „A trecut timpul bienalelor periferice? Reflecţii despre Bienalei Periferic (1997-2008)” face parte din seria de dezbateri „Perspective noi asupra practicilor curatoriale” din cadrul bienalei şi reprezintă prima colaborare a institutului cu Bienala de la Artă de la Göteborg.

Periferic 8 - Jankovski-Knorr

Periferic 8 (2008), fotografie din expoziţia prezentată în Sala de sport din Iaşi, cu lucrări de Christian Jankowski şi Daniel Knorr, curator - Dora Hegyi


Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri
Comenteaza!

  3.06.2013

Suceava - 625 de ani de la prima menţiune documentară

Anul 2013 marchează împlinirea a 625 de ani de când Suceava a fost atestată documentar, printr-un act emis de către Petru I Mușat la 11 februarie 1388 din „cetatea Sucevei”. Domnitor al Moldovei în perioada 1375-1391, Petru I Mușat este cel care construiește Cetatea Sucevei, zidește Biserica Sfântul Gheorghe – Mirăuți și bate prima monedă a Moldovei, groșul moldovenesc din argint. Continuând seria emisiunilor filatelice ce promovează orașele României, Romfilatelia se alătură acțiunii de celebrare a acestui eveniment și introduce în circulație o emisiune de mărci poștale intitulată “Suceava – 625 de ani de la prima mențiune documentară”. Începând cu ziua de joi, 30 mai 2013, emisiunea de mărci poştale poate fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

coliţă

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Filatelie
Comenteaza!

  15.04.2013

UNArte Grafice

Luni, 15 aprilie 2013, de la ora 18:00, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca are loc vernisajul expoziţiei “UNArte Grafice”. Expoziţia ce reuneşte profesorii şi studenţii Departamentului Grafică de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti propune o amplă selecţie de lucrări ce acoperă diferitele zone de manifestare artistică specifice artelor grafice, ilustrând preocupările educaţionale proprii unei instituţii de învăţământ superior artistic. Expoziţia poate fi vizitată până pe 12 mai 2013.

Fără a dori să radiografieze ansamblul procesului educaţional desfăşurat la nivelul Departamentului Grafică, expoziţia este structurată totuşi în jurul ideii de transfer de cunoştinţe într-una din zonele sale cele mai permisive, unde ideea însăşi de a preda sau de a învăţa poate îmbrăca cele mai liberale, dar şi interesante forme. Deşi selecţia de lucrări propusă vizează tehnici dintre cele mai diverse, variind de la numeroasele tehnici ale desenului şi gravurii până la fotografie sau print digital, răzbate totuşi ca o preocupare definitorie, comună tuturor expozanţilor, atenţia acordată reprezentării şi înţelegerii lumii prin desen.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

  22.06.2012

Mentors

Galeria Anca Poterașu organizează vineri, 22 iunie 2012, în intervalul orar 18:00–22:00, vernisajul expoziției “Mentors” de Lea Rasovszky.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 22 iunie – 5 august 2012, după următorul orar: miercuri-vineri între orele 15:00-20:00, sâmbătă-duminică între orele 14:00-18:00.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com