Galeria de Arta

arta pentru tine

  23.05.2014

What do artists do in Rome?

Academia Română din Roma inaugurează cea de-a 12-a ediţie a evenimentului “Spazi Aperti” în ziua de 30 mai 2014, începând cu ora 19:30. Evenimentul este o platformă de schimb de experienţă şi dialog între academiile şi institutele culturale internaţionale din Roma, fiind rezultatul eforturilor artiştilor participanţi de a întruni arta contemporană multi-culturală prezentă în manieră unică la Roma. Tema de anul acesta este “What do artists do in Rome?” (”Ce fac artiştii la Roma?”).

Spazi Aperti

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

  16.05.2014

Noaptea Muzeelor 2014

În 2014, Noaptea Muzeelor a ajuns la a zecea ediţie, fiind unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg. Peste 150 de muzee şi organizaţii de cultură şi educaţie din 48 de localităţi din România organizează vizite gratuite şi evenimente speciale în noaptea de 17 spre 18 mai. Reţeaua Naţională a Muzeelor din România coordonează şi în acest an evenimentul la nivel naţional şi organizează circuite muzeale în Bucureşti, Timişoara şi Cluj, în cadrul proiectului „Noaptea Muzeelor 2014: Aceeaşi noapte, scenarii diferite”, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

afiş

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee
Comenteaza!

  29.04.2014

Interferenţe arhitecturale italo-române

Accademia di Romania in Roma în colaborare cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București organizează Conferința Internațională și Expoziția „Interferențe arhitecturale italo-române”. Expoziția, deschisă în perioada 5-7 mai 2014, se compune din 100 de panouri cu imagini ale celor mai importante edificii ale arhitecturii interbelice italiene și românești și este realizată de prof. dr. arhitect Sorin Vasilescu, în colaborare cu arh. Roland Adrian Kunst și arh. Matei Luca Stoian, cadre didactice la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Manifestările au loc în prezența S.E. Dana-Manuela Constantinescu, Ambasadorul României în Italia.

Interferențe arhitecturale italo-române

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Arhitectura
Comenteaza!

  4.04.2014

România la târgul de artă Kölner Liste

Institutul Cultural Român din Berlin susţine prezenţa artiştilor români la prima ediţie a târgului de artă Kölner Liste. Galeria 418 Contemporary Art, singura galerie din România care a fost selectată să participe la acest târg de artă, prezintă lucrări ale artiştilor Anca Bodea, Ştefan Radu Creţu şi Cristian Răduţă.

Evenimentul are loc în perioada 10-13 aprilie 2014, în paralel cu desfăşurarea târgului de artă Art Cologne. Kölner Liste, care a preluat formatul de succes al târgului de artă Berliner Liste, ajuns deja la a 11-a ediţie, se lansează ca un forum pentru arta contemporană tânără cu un mare potenţial de interes în rândul colecţionarilor. Acest târg de artă are un rol important în descoperirea unor artişti tineri valoroşi, oferindu-le acestora o şansă deosebită de afirmare. Kölner Liste beneficiază de un spaţiu expoziţional modern, punând la dispoziţia galeriilor participante o clădire industrială care reprezintă o locaţie ideală pentru o astfel de manifestare.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri
Comenteaza!

  26.03.2014

Bărbaţi la război

Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Arte Decorative Bucureşti, împreună cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca, anunţă deschiderea expoziţiei de tapiserie „Bărbaţi la război”. Evenimentul are loc joi, 27 martie 2014, de la ora 18:00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Piaţa Unirii nr. 30). Expoziţia poate fi vizitată în perioada 27 martie - 27 aprilie 2014.

“Cochilii” de Traian Ştefan Boicescu


Continuare…

 

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Arta textila, Expozitii
Comenteaza!

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com