Galeria de Arta

arta pentru tine

  21.11.2007

Sandro Botticelli

Pe numele său adevărat, Alessandro di Mariano Filipepi s-a născut la Florenţa în anul 1445, în regiunea mănăstirii dominicane Santa Maria Novella, nu departe de biserica din Ognissanti. Numele de mai târziu al artistului, Sandro Botticelli, provine de la porecla fratelui său mai mare, Giovanni, care era supranumit “Botticelli” (butoiaş). Acest pseudonim va deveni atât de cunoscut, încât, în cele din urmă, el va fi atribuit tuturor membrilor familiei. Un alt frate al său, Antonio, era aurar şi gravor, iar tânărul Sandro îşi însuşeste primele lecţii de desen sub supravegherea acestuia. Prima sa ucenicie, la meşterii aurari, va avea o influenţă covârsitoare asupra picturii sale, din punct de vedere al perfecţionării tehnicii. Pe vremea aceea, aurarii se ocupau şi cu gravura, deoarece se considera că aspectul exterior era cel care conferea expresivitate formei. Astfel, precizia şi rigoarea sunt preţuite în cel mai înalt grad, fără a se urmări obţinerea vreunor efecte, lucru care conduce la o frumuseţe fină, discretă, aproape abstractă, a produselor. Aceste valori sunt apreciate de Botticelli şi se vor regăsi, mai târziu, în stilul său pictural. Deşi se va dedica integral artei, iar faima sa va creşte, pătrunzând în cercurile cele mai rafinate ale vremii, din punct de vedere artistic si intelectual, Sandro Botticelli nu se va interesa de noutăţile estetice ale epocii şi va rămâne puternic legat de meşteşuguri.

Detaliu autoportret din “Închinarea magilor”


Continuare…

 

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Pictura, Artisti
4 comentarii

  6.08.2007

Opera imaginară

Am văzut mai demult un film, nu cine ştie ce realizare, dar a cărui idee mi-a plăcut foarte mult. O tânără femeie avea harul de a transmite bucatelor pe care le prepara starea ei sufletească din acel moment. Astfel, cei care le mâncau, se simţeau brusc cuprinşi de veselie, tristeţe, melancolie, încântare sau bucurie, pe măsura ce se delectau cu ele. M-am întrebat atunci în ce fel animau sentimentele ei marţipanul, frişca, fursecurile, ciocolata, fisticul şi vanilia, astfel ca toate acestea să se combine în acea unică savoare a fiecărui sentiment în parte. Cred că Pascal Roluin, în “Opera imaginară”, ne dă o viziune extraordinar de frumoasă şi plină de poezie asupra acestui fenomen. Poate că asta se întâmplă şi pe masa noastră din bucătărie, atunci când ascultăm, fermecaţi, “Corul ţigăncilor” din “Traviata”…

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Video, Cinema de arta
Comenteaza!

pagina precedenta

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com