Opera imaginară
Am văzut mai demult un film, nu cine ştie ce realizare, dar a cărui idee mi-a plăcut foarte mult. O tânără femeie avea harul de a transmite bucatelor pe care le prepara starea ei sufletească din acel moment. Astfel, cei care le mâncau, se simţeau brusc cuprinşi de veselie, tristeţe, melancolie, încântare sau bucurie, pe măsura ce se delectau cu ele. M-am întrebat atunci în ce fel animau sentimentele ei marţipanul, frişca, fursecurile, ciocolata, fisticul şi vanilia, astfel ca toate acestea să se combine în acea unică savoare a fiecărui sentiment în parte. Cred că Pascal Roluin, în “Opera imaginară”, ne dă o viziune extraordinar de frumoasă şi plină de poezie asupra acestui fenomen. Poate că asta se întâmplă şi pe masa noastră din bucătărie, atunci când ascultăm, fermecaţi, “Corul ţigăncilor” din “Traviata”…
