Galeria de Arta

arta pentru tine

  3.04.2012

Rob Gonsalves

Rob Gonsalves este un pictor canadian al realismului magic. Ambii lui părinţii au fost ţigani români care călătoreau din loc în loc prin România. După 15 ani au strâns bani pentru a pleca în Canada. Aici, pictorul s-a născut în Toronto, Ontario, în 1959. În 2005 a primit premiul “Governor General’s Award”, secţiunea literatură pentru copii - categoria ilustraţie pentru “Imaginează-ţi o zi”. Este şi chitarist.


În timpul copilăriei, Gonsalves şi-a manifestat interesul faţă de desenul din imaginaţie, folosind diferite mijloace vizuale. Până la vârsta de 12 ani a devenit conştient de arhitectură pe măsură ce s-a aplecat asupra tehnicilor de perspectivă şi a început să realizeze primele picturi ale unor clădiri închipuite. După ce a făcut cunoştinţă cu picturile lui Dali şi Tanguy, Gonsalves a început să lucreze la primele sale lucrări suprarealiste. Abordarea “realismului magic” al lui Magritte, împreună cu iluziile perspectivei precise ale lui Escher i-au influenţat lucrările viitoare.

În anii de după colegiu, Gonsalves a lucrat ca arhitect cu normă întreagă, realizând picturi murale şi decoruri de teatru. După un răspuns entuziast din 1990 de la Toronto Outdoor Art Exhibition, Gonsalves şi-a devotat tot timpul picturii. Deşi lucrările lui sunt adesea catalogate drept suprarealiste, ele diferă datorită faptului că imaginile sunt deliberat planificate şi sunt rezultat al gândirii conştiente. Ideile sunt în mare parte generate de lumea exterioară şi implică activităţi umane regonoscibile, folosind dispozitive care planifică cu atenţie iluzia. Gonsalves injectează o senzaţie magică în scenele realiste. Drept urmare, termenul “realism magic” descrie cu acurateţe lucrările sale care sunt o încercare de a reprezenta dorinţa oamenilor de a crede imposibilul.

Indivizi din întreaga lume, corporaţii, ambasade şi un senator american au strâns lucrările originale ale lui Gonsalves şi tipăriturile în ediţie limitată. Rob Gonsalves a expus la Art Expo New York şi Los Angeles, Decor Atlanta şi Las Vegas, Fine Art Forum, ca şi expozant individual la Discovery Galleries, Ltd., Hudson River Art Gallery şi Kaleidoscope Gallery.

În luna iunie a anului 2003, Simon & Schuster le-a făcut cunoştinţă Americii de Nord şi Canadei cu “Imagine a Night”, prima carte a lui Gonsalves, care conţinea 16 pagini. Datorită succesului pe care cartea l-a avut, editorii Simon & Schuster au mai realizat o a doua carte, “Imagine a Day”, în 2004.

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Video, Pictura, Artisti
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com