Galeria de Arta

arta pentru tine

  12.11.2008

Cadouri şi podoabe de Sărbători

Galeria “Mora” din Bucureşti organizează un curs de artă pentru copii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani, cu tema “Cadouri şi podoabe de Sărbători”, pe durata a cinci săptămâni.

Acest curs stimulează şi dezvoltă creativitatea artistică a copiilor, deprinzându-i să lucreze cu materiale diferite şi pe diverse texturi. De asemenea, cursul are şi o finalitate concretă, copiii având la sfârşit, realizate chiar de către ei, câteva cadouri-unicat pentru cei dragi.

Echipa de artişti ai galeriei va pune la dispoziţia fiecărui copil toate materialele necesare. Pe parcursul cursului, copiii vor crea o serie de cadouri deosebite: felicitări, globuri din pastă ceramică, globuri din papier-maché, hârtie pentru împachetat pictată de mână, picturi pe sticlă, beteală, copaci decorativi etc.

Pe durată celor cinci săptămâni, copiii vor desena, picta, modela, decupa, colora, familiarizându-se astfel cu multiple tehnici artistice, de la desen şi pictură decorativă până la papier-maché şi modelaj.

La finalul cursului, fiecare copil va avea o serie de cadouri personalizate, pe care le va putea dărui celor dragi, de sărbători.

Principalele obiective ale cursului sunt:
– dezvoltarea creativităţii;
- munca în echipă;
- însuşirea tehnicilor de creaţie artistică (desen, culoare, colaj, papier-maché, modelaj);
- satisfacţia oferită de finalizarea unei lucrări şi implicit creşterea încrederii în sine;
- obţinerea unui obiect de artă cu finalitate practică.

Predarea cursului se face de către artişti tineri, absolvenţi ai Universităţii de Artă Bucureşti, cu pregătire pedagogică.

Părinţii au obligaţia să aducă şi să ia copiii de la galerie la orele stabilite, să completeze un formular cu informaţii despre copii (alergii, sensibilităţi) şi să îşi dea sau nu acordul pentru fotografierea copilului în timpul cursurilor.

Galeria “Mora” oferă apă plată şi ceai de fructe. Copiii sunt rugaţi să nu vină cu băuturi carbogazoase. Este indicat să îşi aducă o mică gustare.

Costul cursului, care include materialele folosite, este de 200 lei. Plata se face integral în prima zi de curs la Galeria “Mora”, care se găseşte pe Str. Grigore Mora, nr. 39 (staţia de metrou Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle).

Cursul cuprinde 2 grupe şi este alcătuit din 5 şedinţe a câte 2 ore, începând cu data de 15, respectiv 16 noiembrie 2008, în fiecare sâmbată, respectiv duminică, între orele 10:00-12:00, cu o pauză de 15 minute:
Grupa I (sâmbăta) – 15, 22, 29 noiembrie, 6, 13 decembrie
Grupa II (duminica) – 16, 23, 30 noiembrie, 7, 14 decembrie

Înscrierile se fac până pe 14 noiembrie la telefon 0213165541 (între orele 10:30–17:00) sau scriind prin e-mail la adresa cursuri.galeriamora@gmail.com

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Lectii, Stiri
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com