Galeria de Arta

arta pentru tine

  23.02.2009

Olympus SP-590UZ

Având un obiectiv zoom superangular 26x şi acoperind un domeniu al distanţei focale între 26-676mm, Olympus SP-590UZ oferă fotografilor ambiţioşi putere şi versatilitate extraordinare. De la prim-planuri de calitate ale subiecţilor aflaţi la distanţă până la fotografii de grup în interior, şi viteze foarte mari de fotografiere, această cameră dispune de tot ce are nevoie un fotograf pretenţios. Imaginile neclare cauzate de mişcarea camerei sunt complet înlăturate de funcţia de Stabilizare Duală a Imaginii, iar rezultatele pot fi vizualizate pe ecranul LCD HyperCrystal II de 6.9cm/2.7”. Acest model oferă libertatea completă a controlului manual alături de avantajele fotografierii automate, devenind astfel un element ajutător în orice situaţie. SP-590UZ de 12 Megapixeli este disponibil de la începutul lunii aprilie 2009.

Olympus SP-590UZ

Olympus SP-590UZ oferă versatilitatea unui zoom optic superangular de 26x fără dezavantajele transportării unui echipament voluminos. Acest uimitor zoom dă un nou sens noţiunii de prim plan şi apropriere de subiect, iar vizualizarea superangulară permite integrarea substanţială a mai multor elemente într-o singură imagine.

Fotografii vor aprecia gama amplă de funcţii oferită de Olympus SP-590UZ, funcţii menite să asigure rezultate performante şi o utilizare facilă. Stabilizarea Duală a Imaginii acţionează împotriva neclarităţilor provocate de mişcările bruşte ale camerei, în timp ce Tehnologia de Ajustarea a Umbrelor şi Tehnologia Avansată de Detectare a Feţei asigură optimizarea zonelor cu umbre şi expunerea şi focalizarea perfectă a subiectelor umane. În plus, Modul Expunere Multiplă permite suprapunerea imaginilor, în timp ce Beauty Mode crează subiecţilor captaţi o piele netedă şi luminoasă.

Pentru flexibilitate maximă şi libertate de creaţie, Olympus SP-590UZ combină comfortul fotografierii automate şi posibilitatea alegerii dintre cele 18 moduri de fotografiere cu opţiunea de control manual complet: modurile de expunere P/A/S/M garantează transformarea momentelor de inspiraţie în rezultate precise. Iar cu viteza foarte mare de fotografiere de până la 10fps, puteţi surprinde fiecare moment din acţiune.

Cele 39 de limbi disponibile permit folosirea meniului de către aproape oricine. Imaginile pot fi memorate pe cardul xD Picture, sau – cu ajutorul adaptorului furnizat – pe cardul microSD.

Olympus SP-590UZ – caracteristici principale:

  • Performanţă optică maximă la dimensiune minimă: zoom optic superangular 26x (26-676mm) - de la apropieri maxime ale acţiunii, precum şi scene uimitoare, ajungând la 130x prin adăugarea zoom-ului digital
  • Stabilizarea Duală a Imaginii (combină stabilizarea mecanică şi stabilizarea digitală)
  • Fotografiere de mare viteză de 10fps
  • Moduri de expunere P/A/S/M pentru libertate creativă
  • Tehnologie High-Definition Multimedia Interface (HDMI™) integrată pentru a vizualiza fotografiile în high definition pe HDMI TV
  • 12 Megapixeli pentru a tipări la dimensiuni mari
  • Tehnologia Avansată de Detectare a Feţei pentru un număr de până la 16 persoane, pentru obţinerea unor chipuri perfect încadrate şi expuse. În combinaţie cu Tehnologia de Ajustare a Umbrelor, asigură expunerea corectă şi a altor zone ale fotografiei.
  • Ecran LCD HyperCrystal II cu dimensiuni de 6,9cm pentru previzualizări excelente chiar în condiţii de lumină directă şi în unghiuri extreme (230,000 dots)
  • Bliţ încorporat şi sistem de control wireless direct din corpul camerei.
  • Înregistrare video cu sunet (cu rezoluţie VGA de până la 30 fps)
  • Compatibil cu carduri xD-Picture Card şi microSD Card

Olympus SP-590UZ

Tehnologie Avansată de Detectare a Feţei (Advanced Face Detection Technology)

O tehnologie prin care se scanează o compoziţie pentru detectarea şi recunoaşterea chipurilor ca element central. Focalizează imaginea asupra lor automat şi ajustează expunerea în mod optim pentru a crea o imagine care să fie clară în zonele esenţiale şi ideal expusă. Tehnologia Avansată de Detectare a Feţei poate identifica până la 16 persoane.

Beauty Mode

Acest mod de fotografiere îmbunătăţeşte aspectul subiecţilor atunci cand sunt fotografiaţi. Această funcţie recunoaşte în mod automat feţele şi face pielea şi chipul să fie mai fine, mai luminoase.

Stabilizare Duală a Imaginii (Dual Image Stabilisation)

Prin furnizarea unei protecţii duble, această funcţie specială evită neclaritatea imaginii cauzate de mişcări bruşte ale aparatului sau de subiecţi aflaţi în mişcare. Combină valorile ridicate ISO cu un stabilizator de imagine mecanic, senzorul giroscopic încorporat detectează mişcarea aparatului şi adaptează în mod corespunzător senzorul de imagine.

HyperCrystal

O tehnologie de fabricatie a LCD-urilor bazată pe semiconductori, care utilizează un strat suplimentar la baza LCD-ului pentru reflectarea luminii din surse externe. În acest mod luminozitatea LCD-ului este sporită, astfel încât chiar şi în condiţii de lumină solară directă imaginile sunt redate clar, şi cu un contrast mai bun decât la display-urile convenţionale. Deasemenea, permite unghiuri de vizibilitate largi, fără distorsionarea imaginii, astfel ca imaginile să poată fi încadrate din diverse unghiuri şi vizualizate de mai multe persoane în acelaşi timp.

Compatibilitate microSD

Un sistem special de compactare este disponibil împreună cu aparatul de fotografiat, oferind compatibilitatea cu carduri de memorie microSD pe lângă capacitatea de a utiliza carduri de memorie xD-Picture Card.

Expunerea multiplă

Expunerea multiplă este posibilă direct din cameră. Această caracteristică permite utilizatorilor să creeze o compoziție din două imagini prin suprapunere.

Perfect Shot Preview

Permite vizualizarea prealabilă a diferitelor setări înainte de fotografiere. În consecinţă, utilizatorii pot fi siguri că vor realiza fotografia perfectă. Imaginea apare în timp real pe display-ul LCD, facilitând compararea opţiunilor şi realizarea celei mai bune fotografii posibile.

Tehnologie de Ajustare a Umbrelor

O tehnologie creată pentru îmbunătăţirea expunerii în fotografiile cu zone întunecate. Utilizând un senzor care funcţionează în mod asemănător cu ochiul uman, părţile întunecate dintr-o compoziţie (de ex umbra unui copac) sunt identificate, iar aparatul ajustează corespunzător setările de expunere pentru acele zone. Rezultatul este o imagine mai detaliată şi mai apropiată de realitate.

Control bliţ wireless

Utilizatorul poate controla unităţile de bliţ wireless de la distanţă – eliminând necesitatea de cabluri suplimentare – prin utilizarea unităţii de bliţ încorporate ca unitatea master a sistemului. Opţiunile de control includ capacitatea de a regla independent modul bliţ şi setările de compensare, cu setări pe patru canale pentru a evita interferenţa, precum şi o gamă largă de niveluri de luminozitate.

Olympus SP-590UZ

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Fotografie
3 comentarii

Alte articole pe subiecte similare

3 comentarii »

  1. Citez “Având un obiectiv zoom superangular 26x şi acoperind un domeniu al distanţei focale între 26-676mm…” o eroare comica din partea unui amator sau habarnist, in domeniul foto. Termenul “superangular” se refera la obiectivele cu distanta focala mica, si nicidecum la obiectivele “26x”, adica zoom optic 26x, sau teleobiective (obiective cu distanta focala mare). Informatia a fost preluata gresit, si fara sa se oboseasca redactorul sa o mai si verifice, adica o dovada clara de nepricepere.

    Comentariu de Pop Toma | 11.03.2009

  2. Articolul are caracter de ştire, fiind bazat pe informaţiile puse la dispoziţie de reprezentanţii producătorului. Pe site-ul producătorului scrie: “Shoot telephoto (up to 26x optical zoom), wide-angle (26mm equivalent) and macro (as close as 1cm) with the SP-590UZ.”

    Comentariu de Lucian Velea | 11.03.2009

  3. Pentru: Pop Toma |11.03.2009.
    Ai lipsit si de la fizica si de la aritmetica !
    Distanta focala este de la 26 mm (wide=adica superangular) la 676 mm (telephoto = teleobiectiv)
    Daca imparti 676 mm la 26 mm iti da performanta zoom-ului sau de cate ori se modifica distanta focala si, deci, se apropie si departeaza elementele din imagine, marind sau micsorand cadrele. Culmea e ca la impartire da tot de 26 x (ori). Numai ca 26x nu are legatura cu 26mm ci e doar coincidenta cifrica, in cazul de fata.
    Prin urmare, cel ce a scris comentariul s-a exprimat corect !

    Comentariu de Corin Petraru | 27.03.2009

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com