Neue Sachlichkeit (Noua obiectivitate) este denumirea unui fenomen de reacţie a picturii germane şi europene faţă de expresionismul antinaturalist. Începând de prin 1920 devine o orientare artistică, reprezentată de pictorii H. Davringhausen (1899 - 1970), A. Kanoldt (1881 - 1939) ş.a., ce îşi fixează drept ţel înfăţişarea obiectivă a aparenţei lucrurilor. O componentă social-critică (numită şi “verism”) a acestui stil neorealist este marcată de G. Grosz, O. Dix, parţial şi de M. Beckmann, care, în imaginile lor violent satirice, acuzatoare, ţintuiesc războiul şi inechităţile umane la stâlpul infamiei. Termenul fusese formulat în 1923 de către G.F. Hartlaub, director al muzeului (”Kunsthalle”) din Mannheim, ca slogan programatic al expoziţiei grupării de mai sus. Ca stil, este un fel de realism de o factură aparte: toate figurile şi formele sunt observate cu acuitate, apoi desenate şi modelate cu potenţarea semnificaţiei lor şi încorporate temeinic într-o structură imagistică clară, uneori atât atât de ferm, încât demersul produce imobilism, ba chiar rigiditate. Astfel, fenomenul “noii obiectivităţi” poate fi interpretat şi ca o reacţie împotriva impresionismului. Termenul se mai aplică unei orientări în arhitectura, decoraţia interioară şi artele aplicate din anii ‘20. În Italia aceleiaşi perioade, noul stil arhitectonic - axat pe claritate, funcţionalitate, ca şi pe posibilitatea de a cuprinde lucrarea finită dintr-o privire (calităţi care în ţările germanice sunt atribuite, de regulă, stilului Neue Sachlichkeit) - este numit “Stile Novecento”. Independenţa acestei mişcări nu va dura însă mult, ea fiind confiscată de linia conservatoare, naţionalistă şi propagandistică a tânărului stat fascist.
Luni, 9 ianuarie 2012, de la ora 18:00, la Centrul Cultural al Uniunii Arhitecţilor din România (str. Jean Louis Calderon nr. 48, sector 1, Bucureşti), are loc vernisajul comun al expoziţiilor de acuarelă semnată de Jeni Luchian-Constantinescu şi de caricaturi «CREM» - ediţia specială de iarnă - a lui Marin Creţu. Cele doua expoziţii au “împodobit” noul sediu cu ocazia Revelionului Arhitecţilor, care a avut loc aici la trecerea dintre ani.
Honoré Daumier (26 februarie 1808 - 10 februarie 1879) a fost un gravor, caricaturist, pictor, sculptor francez şi unul dintre cei mai talentaţi şi prolifici desenatori ai vremii sale. S-a născut la Marsilia, tatăl său Jean-Baptiste fiind un geamgiu ale cărui aspiraţii literare l-au făcut să se mute la Paris în 1814, dorind să-i fie publicate creaţiile poetice. În 1816, tânărul Daumier şi mama lui l-au urmat pe Jean-Baptiste la Paris. Daumier a manifestat în tinereţe o înclinaţie de nestăpânit faţă de profesiunea artistică, pe care tatăl său a încercat în van să o verifice plasându-l ca portar, ulterior fiind angajat curier, iar mai târziu librar. În 1822, a ajuns protejatul lui Alexandre Lenoir, un prieten al tatălui, artist şi arheolog. În anul următor Daumier a fost admis la “Académie Suisse”. A lucrat şi pentru un litograf şi publicist pe nume Belliard, făcând primele sale încercări în litografie.
(...) acum cîţiva ani m-am măritat cu un american, Maurice Edwards. El însuşi, european prin structură, fiind în largul lui în muzică, în poezie, în literatură, în pictură. Timp de peste 40 de ani a condus Filarmonica din Brooklyn. Aşa că, miracol peste miracol! Dar asta nu mă împiedică să nu sufăr de faptul că nu pot locui în România cel puţin jumătate de an, cum mi-aş dori. (Nina Cassian) » mai multe citate despre arte plastice...
Acesta este un blog colaborativ. Pentru orice sugestie, intrebare, propunere de colaborare etc, va rugam sa ne contactati.
