Galeria de Arta

arta pentru tine

  18.01.2010

Arta în faţa legii

Seria de întâlniri “Arte Marţiale” se deschide în 2010 cu dezbaterea “Arta în faţa legii”. Marţi, 19 ianuarie 2010, de la ora 18:00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38), invitaţii Raluca Turcan (deputat, preşedintele Comisiei de Cultură), Dumitru Şerban (preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici), Călin Stegerean (directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca) şi Vlad Nancă (artist), împreună cu criticul de artă Erwin Kessler, moderator, vor analiza proiectul Legii privind organizarea şi exercitarea profesiei de artist vizual, depus la Comisia de cultură a Parlamentului României. Accesul la dezbatere este liber.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri
Comenteaza!

  16.09.2008

stalactite

Stalactitele reprezintă un motiv ornamental arab, folosit în decoraţia otomană, constând în realizarea unui relief cioplit în piatră sau modelat în stuc, cu faţete rectangulare unite în unghiuri ascuţite plasate frontal, aranjate în benzi suspendate în retragere succesivă, ce amintesc fenomenele carstice. Ele formează frize sau, cel mai adesea, grupaje triunghiulare în zona trompelor de colţ sau deasupra portalurilor marilor moschei şi mihraburilor.

Moschee din Egipt, portal cu motiv decorativ sub formă de stalactite
 

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Dictionar, Arhitectura
Comenteaza!

  21.11.2007

Sandro Botticelli

Pe numele său adevărat, Alessandro di Mariano Filipepi s-a născut la Florenţa în anul 1445, în regiunea mănăstirii dominicane Santa Maria Novella, nu departe de biserica din Ognissanti. Numele de mai târziu al artistului, Sandro Botticelli, provine de la porecla fratelui său mai mare, Giovanni, care era supranumit “Botticelli” (butoiaş). Acest pseudonim va deveni atât de cunoscut, încât, în cele din urmă, el va fi atribuit tuturor membrilor familiei. Un alt frate al său, Antonio, era aurar şi gravor, iar tânărul Sandro îşi însuşeste primele lecţii de desen sub supravegherea acestuia. Prima sa ucenicie, la meşterii aurari, va avea o influenţă covârsitoare asupra picturii sale, din punct de vedere al perfecţionării tehnicii. Pe vremea aceea, aurarii se ocupau şi cu gravura, deoarece se considera că aspectul exterior era cel care conferea expresivitate formei. Astfel, precizia şi rigoarea sunt preţuite în cel mai înalt grad, fără a se urmări obţinerea vreunor efecte, lucru care conduce la o frumuseţe fină, discretă, aproape abstractă, a produselor. Aceste valori sunt apreciate de Botticelli şi se vor regăsi, mai târziu, în stilul său pictural. Deşi se va dedica integral artei, iar faima sa va creşte, pătrunzând în cercurile cele mai rafinate ale vremii, din punct de vedere artistic si intelectual, Sandro Botticelli nu se va interesa de noutăţile estetice ale epocii şi va rămâne puternic legat de meşteşuguri.

Detaliu autoportret din “Închinarea magilor”


Continuare…

 

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Pictura, Artisti
4 comentarii

pagina precedenta

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com