Galeria de Arta

campanilă

Campanila este o clopotniţă în formă de turn înalt şi zvelt, pe lângă o biserică sau încadrată construcţiei acesteia, frecventă în arhiterctura italiană din secolele XI-XVI. Primele campanile (secolele VII-X) constau în turnuri rotunde, simple, cu câteva deschideri mici în formă de arcadă, aproape de vârf. Turnul din Pisa reprezintă o versiune elaborată a modelului de început. Stilul veneţian al campanilei consta într-un pilon de susţinere, înalt, pătrat, adesea îngust, cu o clopotniţă în vârf, deasupra căreia se înălţa fleşa, uneori de formă pătrată, cum este cazul celebrei campanile a bazilicii San Marco (secolele X-XII, clopotniţa datând din 1510). Dispărut în vremea Renaşterii, stilul veneţian a renăscut în secolul XIX, deseori în conexiune cu fabrici, locuinţe, instituţii de învăţământ.

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Dictionar, Arhitectura
Comenteaza!

Arhitectura romanică în Anglia, Italia, Germania şi Spania

Înainte de cucerirea Angliei de către normanzi, în 1066, în Anglia nu mai rămăsese niciun edificiu întreg datând din perioada saxonă. După cucerire, aici se dezvoltă o arhitectură engleză romanică, cunoscută sub numele de stil normand. Cea mai renumită este Catedrala din Durham, care s-a construit după planul bisericii Saint-Etienne din Caen (la fel ca şi catedralele din Peterborough, Winchester etc). Catedrala din Durham prezintă şi ea tot trei etaje, cu particularitatea că elementele de susţinere ale primului etaj alternează: stâlp-coloană, stâlp-coloană. În arhitectura engleză este mai frecventă coloana adevărată decât stâlpul cruciform (preferat de arhitectura franceză). Bolta este tot cu muchii. Este ceva excepţional în Anglia, fiindcă în mod obişnuit catedralele engleze n-au adoptat bolta din piatră, acoperişul lor fiind plat şi de lemn.

Continuare…

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Articole, Arhitectura
4 comentarii

Sandro Botticelli

Pe numele său adevărat, Alessandro di Mariano Filipepi s-a născut la Florenţa în anul 1445, în regiunea mănăstirii dominicane Santa Maria Novella, nu departe de biserica din Ognissanti. Numele de mai târziu al artistului, Sandro Botticelli, provine de la porecla fratelui său mai mare, Giovanni, care era supranumit “Botticelli” (butoiaş). Acest pseudonim va deveni atât de cunoscut, încât, în cele din urmă, el va fi atribuit tuturor membrilor familiei. Un alt frate al său, Antonio, era aurar şi gravor, iar tânărul Sandro îşi însuşeste primele lecţii de desen sub supravegherea acestuia. Prima sa ucenicie, la meşterii aurari, va avea o influenţă covârsitoare asupra picturii sale, din punct de vedere al perfecţionării tehnicii. Pe vremea aceea, aurarii se ocupau şi cu gravura, deoarece se considera că aspectul exterior era cel care conferea expresivitate formei. Astfel, precizia şi rigoarea sunt preţuite în cel mai înalt grad, fără a se urmări obţinerea vreunor efecte, lucru care conduce la o frumuseţe fină, discretă, aproape abstractă, a produselor. Aceste valori sunt apreciate de Botticelli şi se vor regăsi, mai târziu, în stilul său pictural. Deşi se va dedica integral artei, iar faima sa va creşte, pătrunzând în cercurile cele mai rafinate ale vremii, din punct de vedere artistic si intelectual, Sandro Botticelli nu se va interesa de noutăţile estetice ale epocii şi va rămâne puternic legat de meşteşuguri.

Continuare…

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Pictura, Artisti
4 comentarii