Oenochoe este un vas sferoidal cu gât înalt, gură largă şi buză treflată, cu o toartă înaltă, servind la turnarea lichidelor. Realizat în ceramică sau metal, se întâlneşte în antichitatea greacă, fiind apoi preluat de romani.
Pulverizarea este o peliculizare realizată prin pulverizarea unor materii lichide, printre care se numără verniul sau fixativul pentru cărbune. Folosindu-se de obicei pulverizatorul, pulverizarea se face la orizontală, la o distanţă de cca. 40-50 cm, pentru a asigura o distribuţie cât mai uniformă a lichidului. Azi sunt folosite şi modernele sprayuri.
De asemenea, pulverizarea poate fi definită ca o metodă contemporană de aplicare a culorii, folosită la realizarea afişelor, iar uneori chiar în pictură. Se recurge la pulverizatorul cu aer comprimat.
Bibliografie:
“Dicţionar de artă”, Ed. Meridiane
Una dintre cele mai grăitoare dovezi ale faptului că modelele pictorilor au fost oameni adevăraţi, înfăţişaţi pe pânză exact aşa cum erau în realitate, deşi problemele lor de sănătate nu erau neapărat reprezentative pentru portretul în sine sau pentru scena ilustrată, este adusă de câteva tablouri foarte cunoscute ale unor maeştrii ai picturii.
De exemplu, în “Bătrânul şi nepotul” al lui Ghirlandaio, bunicul din imagine are nişte protuberanţe pe nas. Aceasta hipertrofie a părţii inferioare a nasului a primit nume abia în 1845, respectiv rinofima, şi este o afecţiune a pielii localizată pe nas ca urmare a agravării acneei rozacee. Antibioticele care ar fi putut s-o vindece au fost inventate cu 450 de ani prea târziu pentru subiectul tabloului.
Chris Parks este specializată în domeniul fotografiilor şi filmărilor subacvatice. Fascinaţia sa pentru lumea apelor s-a transformat într-una creativă atunci când i-a venit inspiraţa de a filma curgerea vopselurilor prin lichide. Ideea a atras şi atenţia producătorilor de la Hollywood, pentru a fi folosită în filmul “The Fountain”.
In limba turca, “ebru” inseamna “nor”, “innorat” si este denumirea unei tehnici stravechi de realizare a desenelor pe hartie. Tehnica mai este numita si “abru”, care inseamna “suprafata de apa”. Originile sale sunt in China, prima referire fiind gasita intr-un document al dinastiei T’ang (618-907), unde se vorbeste despre un procedeu de decorare a hartiei cu cinci culori de apa. Pe Drumul Matasii, tehnica a ajuns in Iran si apoi in Turcia. Cele mai vechi lucrari care se gasesc in muzee dateaza din secolul al XV-lea. Prin secolul al XVI-lea, comerciantii si diplomatii au adus astfel de creatii in Europa. Eruditii au cazut de acord ca asa numita “hartie turceasca” a influentat folosirea culorilor in decorarea cartilor europene. Tehnica consta in realizarea unui desen pe o suprafata lichida, peste care ulterior se aplica hartia.
Acesta este un blog colaborativ. Pentru orice sugestie, intrebare, propunere de colaborare etc, va rugam sa ne contactati.
