E ciudat că arta din zilele noastre, ca şi artiştii, mai mult ca în alte vremuri, sunt cumva trecuţi la index, şi asta într-un secol în care mijloacele de comunicare şi de răspândire a informaţiei sunt atât de dezvoltate. Arta rămâne, totuşi, undeva departe de oamenii care ar trebui să se folosească de ea, să o consume, pentru că este vorba aici cu siguranţă de un consum spiritual, însă acest paradox ar trebui să fie învins de către artiştii care sunt conştienţi de el şi de ei înşişi.
Duminică, 23 decembrie 2007, ora 19:00, va avea loc la The Fish Gallery din Constanţa vernisajul expoziţiei de fotografie a Emiliei Gheorghe, intitulată “Sub tensiune”. Seria fotografică este rezultatul a trei componente combinate în şi din ordinarul cotidian: plimbare, spaţiu urban şi neaşteptat. O compoziţie care însăşi prin practica ei are un caracter ludic, deoarece este pusă sub semnul întâlnirii, fără a lua în considerare scopul şi rezultatul întâlnirii, care face conţinutul expoziţiei şi dă forma evenimentului fotografic. Neaşteptatul este multiplicat, se deschide în cascade de situaţii, nume, forme şi culori.
În 1933, locotenentul Brenans, dintr-un regiment colonial francez, executa o recunoaştere în regiunea platoului Tassili-n-Ajjer (în arabă “Podişul râurilor”) din Sahara, o regiune stâncoasă, cu povârnişuri repezi şi nisip, care nu justifica deloc numele arab al ţinutului. La un moment dat, a nimerit între pereţii de gresie ai unui fel de coridor, în care “ploaia” săpase scobituri adânci. Pe o distanţă de zece kilometri, cum avea să constate mai târziu, se înşirau sute, chiar mii de gravuri şi picturi colorate, înfăţişând figuri umane şi numeroase animale - rinoceri, hipopotami, elefanţi, struţi, gazele, girafe. Erau animale care nu aveau ce căuta în mijlocul deşertului, de aceea, la întoarcere, povestea sa nu a fost crezută.
Totuşi, cercetătorul Henri Lhote, care se afla în Sahara de câţiva ani, ocupându-se de studii de geografie, arheologie, etnografie, dar mai ales de entomologie, l-a crezut şi a mers să se convingă. Diverse motive, printre care lipsa fondurilor şi izbucnirea celui de-al doilea război mondial, au făcut ca cercetarea picturilor rupestre de la Tassili-n-Ajjer să fie amânată până în 1956, când Lhote, împreună cu echipa sa de specialişti, a putut executa releveele picturilor, explorând metodic întregul masiv. Acest lucru s-a realizat în decurs de 16 ani, uneori în condiţii extrem de grele.
Deşi aceste picturi au fost primite iniţial cu scepticism, cu trecerea timpului s-au confirmat în parte ipotezele lui Lhote: imaginile din Tassili aparţin unor vechi culturi care au înflorit în urmă cu şapte-opt milenii într-o Sahară acoperită cu o vegetaţie relativ bogată şi populată cu animale reprezentând numeroase specii din cuprinsul continentului african, între care unele dispărute astăzi - de exemplu, bubalul, un strămoş al bivolului.
