Xul Solar
Xul Solar este numele adoptat de Oscar Agustín Alejandro Schulz Solari (14 decembrie 1887 - 9 aprilie 1963), pictor argentinian, sculptor, scriitor şi inventator de limbi imaginare. S-a născut în San Fernando, provincia Buenos Aires, în sânul unei familii cosmopolitane. Tatăl lui, Emilio Schulz Riga, s-a născut în oraşul lituanian Riga, la vremea aceea parte a Imperiului Rus. A fost educat la Buenos Aires, mai întâi ca muzician, apoi ca arhitect (deşi nu şi-a finalizat niciodată studiile de arhitectură). După ce a lucrat ca profesor şi a avut o serie de slujbe neînsemnate în birocraţia municipalităţii, pe 5 aprilie 1912, s-a îmbarcat pe nava “England Carrier”, îndreptându-se spre Hong Kong, însă a debarcat la Londra şi a călătorit spre Torino. S-a întors la Londra ca să se întâlnească cu mama şi mătuşa sa cu care a călătorit la Paris, Torino (încă odată), Genova şi în oraşul natal al mamei sale, Zoagli. În următorii ani, în pofida izbucnirii primului război mondial, se va muta între aceste oraşe, ca şi în Tours, Marseille şi Florenţa; către sfârşitul războiului a lucrat la consulatul Argentinei din Milano.
În timpul războiului, a început prietenia de o viaţă cu artistul argentinian Emilio Pettrouti, pe atunci un tânăr care locuia în Italia şi care avea legături cu futuriştii. Tot în acea perioadă, Solar a început să acorde mai mare atenţie picturii, mai întâi acuarelei (care întotdeauna va rămâne mediul său principal de pictură), deşi treptat a început să lucreze în tempera şi - foarte rar - în ulei, adoptându-şi şi numele de Xul Solar sub care-şi iscălea lucrările. Prima sa expoziţie importantă a fost la Milano, în 1920, împreună cu sculptorul Arturo Martini.
În 1916, Schulz Solari şi-a semnat pentru prima oară lucrările cu numele Xul Solar, în scopul de a simplifica fonetica numelui său, însă examinând numele adoptat descoperim că este inversul cuvântului “lux”, care face referinţă la unitatea de măsură a intensităţii luminoase. În combinaţie cu “solar”, numele se citeşte ca “intensitatea soarelui” şi demonstrează afinitatea artiştilor pentru sursa universală de lumină şi energie. Picturile lui Xul Solar folosec adesea contraste izbitoare şi culori strălucitoare, specifice formatelor relativ mici. Stilul său vizual pare echidistant în raport cu Wassily Kandinsky şi Paul Klee, pe de o parte, şi Marc Chagall, pe de alta. A lucrat şi în medii artistice foarte neortodoxe, cum ar fi modificarea pianelor, inclusiv o versiune cu trei rânduri de clape.
Fernando Demaría în eseul “Xul Solar y Paul Klee” a scris: “Nu e uşor pentru spiritul uman să se ridice de la astrologie la astronomie, însă am face o greşeală dacă am uita că un astrolog autentic, ca Xul Solar, e aproape de sursa stelelor… Primitivismul lui Xul Solar este anterior apariţiei zeilor. Zeii corespund unei forme mai evoluate de energie.” Xul Solar a manifestat un interes sporit în astrologie; încă de la începutului anului 1939 a început să întocmească hărţi astrologice. Era profund interesat de budism şi credea cu tărie în reîncarnare. Şi-a făcut şi propriile cărţi de Tarot. Picturile sale reflectă credinţele sale religioase, ilustrând obiecte ca stele, drumuri şi reprezentarea lui Dumnezeu.
A inventat două limbi imaginare pe de-a întregul elaborate, simboluri care figurează în picturile sale, şi a fost un exponent al matematicilor duodecimale. Afirma despre el: “Sunt un maestru al unor scrieri pe care nimeni nu le citeşte încă.” Una dintre limbile inventate de el se numea “Neo Criollo”, o fuziune poetică între portugheză şi spaniolă, pe care se spune că o folosea adesea drept limbă vorbită în dialogul cu ceilalţi. A inventat şi o “Pan Lingua”, care aspira să fie un limbaj mondial ce făcea legătura dintre matematică, muzică, astrologie şi artele vizuale, o idee reminescentă a “Jocului cu mărgele de sticlă” a lui Hermann Hesse. Într-adevăr, jocurile îl interesau în special, mai ales propriile versiuni ale şahului inventate de sine, ori mai exact “non-şahul”.
În afara Argentinei, Xul Solar este cel mai bine cunoscut pentru asocierea sa cu Borges. În 1940, a pictat un personaj minor din ficţiunea lui Borges “Tlön, Uqbar, Orbis Tertius”; în 1944, a ilustrat o ediţie limitată (300 de copii) a “Un modelo para la muerte”, scrisă de Borges şi Adolfo Bioy Casares, care au publicat-o sub pseudonimul B. Suárez Lynch. Solar şi Borges erau interesaţi de poezia germană expresionistă, de creaţiile lui Emanuel Swedenborg, Algernon Charles Swinburne şi William Blake, de filozofia orientală, în special budism şi I Ching.
O parte din lucrările lui Solar sunt expuse la “Museo Nacional de Bellas Artes” din Buenos Aires.
