Galeria de Arta

arta pentru tine

  1.07.2011

Punct

Marți, 5 iulie 2011, de la ora 19:00, la Atelier 030202 din Bucureşti are loc vernisajul expoziţiei „Punct”, care aduce în fața publicului o selecție din lucrările de licență ale absolvenților departamentului de Artă Murală din cadrul Facultății de Arte Decorative și Design a Universității Naționale de Arte București (Bogdan Ciobanu, Daniela Dugheana, Alexandru Huzum, Oana Istrate, Claudiu Moldovan, Raluca Mihai, Ioana Stanescu, Anca Sindila, Mirela Ungureanu, Lavinia Vieru), coordonați de Conf. Univ. Dr. Cosmin Paulescu. Expoziţia poate fi vizitată până pe 5 august 2011.

punct-licenta

Structura expoziției are două direcții distincte. Prima direcție se caracterizează prin executarea unor lucrări cu tematică liberă în funcție de afinitățile tehnice dobândite de fiecare absolvent în parte pe parcursul anilor de studiu. A doua direcție reflectă preocuparea realizării unor proiecte virtuale de artă în spațiul public, alegându-se două posibile locații, respectiv Piața Presei Libere și Piața Alba Iulia, ambele în București.

Pornind de la necesitatea reevaluării artei de for public recentă, unde caracterul comemorativ este dominant, absolvenții departamentului de Artă Murală oferă, prin proiectele propuse, noi și inedite soluții de abordare a spațiului public urban contemporan.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com