Pictură pe sticlă la Sibiel
Fundaţia DALA şi Asociaţia Gaspar, Baltasar, Melchior au organizat în perioada 21 iulie – 2 august 2008, la Sibiel, o tabără de pictură pe sticlă. Proiectul a beneficiat de sprijinul financiar al firmei APT Bucureşti şi face parte din „Caravana meşteşugurilor”, o acţiune de popularizare a meşteşugurilor tradiţionale şi a specificului sătesc.
Beneficiarii acestui proiect au fost copii din Piscu (jud. Ilfov), Ţibăneşti (jud. Iaşi), S.O.S. Satele Copiilor din Cisnădie (jud. Sibiu) şi Şurdeşti (jud. Maramureş), care au fost iniţiaţi în tehnicile picturii pe sticlă şi ale crestăturii în lemn.
Locul de desfăşurare a fost ales la Sibiel ţinând cont de existenţa unui important Muzeu de Icoane pe Sticlă, care a constituit pentru organizatori un suport tehnic pentru susţinerea programului educaţional şi o sursă de inspiraţie pentru copii, care şi-au realizat schiţele după modelele existente în colecţia muzeului. Pe de altă parte, în Sibiel a existat obiceiul legat de icoanele de casă, prin care proprietarul gospodăriei îşi picta propria icoană pe care o monta într-o ocniţă special construită în acest scop, deasupra porţii. Icoanele reprezentau sfântul protector al fiecărei gospodării.
Programul educaţional a fost completat de vizitele în atelierele de fierărie, de prezentarea arhitecturii ţărăneşti de lemn şi a programelor iconografice ale bisericilor din zona Mărginimii Sibiului.
Proiectul s-a finalizat cu o expoziţie de desene şi icoane pe sticlă, găzduite de Casa Stancă din Sibiel, o parte dintre lucrări fiind donate de copii localnicilor în ideea de a recupera vechiul obicei legat de icoanele de casă prezente pe faţada caselor vechi.