Galeria de Arta

arta pentru tine

  14.12.2010

Icoane bănăţene

Muzeul Ţăranului Român organizează miercuri, 15 decembrie 2010, ora 15:00, la Sala Irina Nicolau, vernisajul expoziţiei “Icoane bănăţene”. După vernisaj, va colinda Grigore Leşe. Expoziţia poate fi vizitată până pe 7 ianuarie 2011, de marţi până duminică, între orele 9:00 şi 17:00. Intrarea este liberă.

Icoane bănăţene

Icoanele prezentate în expoziţie au fost descoperite de către scriitorul Toma George Maiorescu în a doua jumătate a anilor ‘60 în urma unor cercetări sistematice în doua sate, Ştinotari şi Cărbunari, situate pe Muntele Gheorghe (Munţii Banatului). Locuitorii celor două sate, cunoscuţi sub numele de bufeni, erau olteni veniţi în sudul Banatului şi a căror ocupaţie era cărbunăritul. Este foarte probabil că a existat în zonă un centru de pictură a icoanelor pe sticlă, în apropierea Muntelui Gheorghe.

Multe dintre acestea cuprind scene din Vechiul Testament, care nu au mai fost abordate de meşterii ţărani de până atunci, remarcându-se printr-o „libertate absolut fantastică de desen şi culoare” (culori tari roşu, albastru şi verde), dar şi printr-o certă influenţă catolică.

Majoritatea icoanelor din această colecţie – cea mai veche este datată 1838 – sunt pictate pe sticlă, colecţionarul fiind atras de ele datorită „libertăţii de expresie formidabilă a iconarilor”.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com