Galeria de Arta

arta pentru tine

  13.09.2013

Consiliul Adolescenţilor la Muzeul Naţional de Artă al României

Muzeul Naţional de Artă al României lansează, în premieră în România, un amplu program de voluntariat pentru liceeni (clasele X-XII), care au ocazia să se implice în activităţile muzeului pe întreaga durată a anului şcolar 2013-2014, ca membri ai Consiliului Adolescenţilor (CADO) la MNAR. Voluntarii în cadrul Consiliul Adolescenţilor îndeplinesc rolul de consilieri pentru echipa muzeului care se ocupă de elaborarea programelor şi evenimentelor dedicate tinerilor de 13-19 ani. La finalul procesului de recrutare, care are loc până pe 29 septembrie 2013, vor fi selectaţi 15 adolescenţi pentru a deveni membri CADO.

Program adolescenţi MNAR

Pe durata stagiului de voluntariat, membrii Consiliul Adolescenţilor au ocazia să înveţe lucruri inedite despre muzeu, să promoveze evenimentele şi programele pentru tineri organizate în muzeu şi să participe la elaborarea şi implementarea de proiecte alături de echipa muzeului, contribuind cu propriile idei şi soluţii.

Membrii CADO vor intra în contact cu lumea din culisele muzeului şi vor avea acces la sesiuni de formare special concepute pentru ei, îmbogăţindu-şi astfel portofoliul de activităţi extraşcolare.

Participarea în acest program de voluntariat presupune prezenţa la întâlnirile lunare ale Consiliului şi la sesiunile de training şi implicarea în organizarea activităţilor şi programelor pentru public ale muzeului, conform unui calendar stabilit în prealabil.

Acest program de voluntariat dedicat liceenilor vine în completarea ofertei curente de programe pentru adolescenţi derulate de Muzeul Naţional de Artă al României, care au ca obiectiv apropierea publicului adolescent de muzeu prin metode de educaţie nonformală, arătându-le tinerilor că există o legătură între artă şi preocupările lor cotidiene.

Activităţile desfăşurate în muzeu le oferă adolescenţilor ocazia de a se întâlni cu alţi tineri de vârsta lor, de a interacţiona prin intermediul artei, de a-şi dezvolta abilităţile de comunicare şi de a găsi noi oportunităţi pentru dezvoltarea personală.

Pentru mai multe informaţii, puteţi lua legătura cu Mona-Silvia Timofte, coordonator voluntari şi responsabil programe pentru adolescenţi la MNAR, la telefon 021.313.30.30 - int. 876 sau la adresa de e-mail mona.timofte@art.museum.ro

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com