Galeria de Arta

arta pentru tine

  10.04.2013

La drum

În luna aprilie 2013, Muzeul Național de Artă al României invită tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani la un nou program din seria întâlnirilor pentru publicul adolescent, “Opera de artă la microscop”. Întâlnirile au loc sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 12:00 pentru tinerii cu vârste curpinse între 13 şi 14 ani (clasele VII - VIII) și începând cu ora 15:00 pentru tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani (clasele IX-XII), și duminică, 14 aprilie, începând cu ora 15:00 pentru cei cu vârste curpinse între 15 şi 19 ani (clasele IX - XII). Activitatea se desfăşoară la mezaninul Galeriei de Artă Românească Modernă și aduce “sub microscop” tabloul “La drum” de Emil Volkers (1831-1905).

Program pentru adolescenţi

Seria de programe “Opera de artă la microscop” se înscrie în demersurile educative nonformale ale MNAR şi prezintă adolescenților câte o lucrare de artă (pictură, sculptură, artă decorativă) din galeriile permanente sau din expoziţiile temporare ale muzeului, în al doilea week-end al fiecărei luni calendaristice.

Fiecare întâlnire presupune o vizită interactivă care aduce în discuţie o singură operă de artă din patrimoniul expus, explorând teme legate de subiectul lucrării, de artist şi de tehnică, dar şi teme care pot evidenţia legătura dintre artele plastice, orizontul cotidian şi preocupările adolescenţilor.

Vizita este urmată de un atelier interactiv de scriere creativă sau de o dezbatere, care preia subiectele discutate pe parcursul vizitei în galerie, pentru a le aborda de această dată din punctul de vedere al participanţilor la programe.

Preţul biletului este 10 lei/persoană. Întâlnirea are o durată de aproximativ 1 oră şi 45 de minute. Participarea se face pe bază de înscriere individuală, la telefon 021.313.30.30 - interior 876, sau prin e-mail la educatie@art.museum.ro

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Muzee
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com