Galeria de Arta

arta pentru tine

  30.05.2011

Scurtmetrajul “Căutare”, la Festivalul de la Huesca

Documentarul de scurtmetraj “Căutare” a fost recent selectat pentru competiția celei de-a 39-a ediții a unuia dintre cele mai prestigioase festivaluri din lume, Festivalul internațional de scurtmetraj de la Huesca, Spania. Susţinut de televiziunea franco-germană ARTE, de Programul MEDIA al Uniunii Europene și realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și al Institutului Cultural Român, “Căutare” a primit în 2010, la Cannes, marele premiu pentru scurtmetraj al secţiunii Quinzaine des Réalisateurs, “pentru cel mai curajos proiect”. Documentarul este produs de Aristoteles Workshop, un atelier anual de film documentar în care nume celebre ale filmului european îndrumă 16 tineri din Europa de Est în crearea propriului documentar de 30 de minute. Înscrierile pentru ediția de anul acesta a workshopului se încheie pe 31 mai 2011.

Căutare

Scurtmetrajul “Căutare” a fost realizat în 2009, la Sibiel, de echipa formată din Ionuţ Piţurescu, Bogdan Pălici şi Adrianna Dunin-Wasowicz. Într-o lume a plasticului şi reciclării, doi dogari nomazi, cu un ritm de viaţă aparte, pricepuţi la lucruri de care nu prea mai e nevoie, fără bunuri împovărătoare, nici măcar un ceas, îşi găsesc timp să caute sensuri. Sau lipsa lor. În această existenţă marginală, care l-ar entuziasma pe Zola, prietenia lor pare a rezista într-o zonă atemporală.

Anul acesta, participarea lui Ionuț Pițurescu la Huesca este susținută de Institutul Cultural Român. Documentarul românesc va concura alături de producţii din India, Franţa, Polonia, Germania, Suedia, Olanda, Marea Britanie, Turcia, Kirghistan, Africa de Sud, Australia, Elveţia, Rusia, Muntenegru. “Căutare” va rula în cadrul selecției oficiale a concursului internațional de scurtmetraj documentar, vineri, 10 iunie 2011, de la ora 11:00, la Teatrul Olimpia.

Festivalul internațional de la Huesca (3-11 iunie 2011) este un eveniment cinematografic cu o tradiţie de aproape 40 de ani. Anul acesta, 1503 scurtmetraje din 86 de țări au fost trimise pentru a fi selectate. Festivalul are patru secțiuni principale: scurtmetraje ibero-americane, scurtmetraje internaționale, documentare de scurtmetraj ibero-americane și documentare de scurtmetraj internaționale. Inițial, selecţia s-a concentrat pe producții din America latină şi Europa, însă de anul trecut include şi filme de pe alte continente.

Producător al filmului românesc selecționat le Huesca, Aristoteles Workshop continuă să producă alte patru filme documentare vara aceasta, în perioada 25 iulie – 28 august 2011, la Vama (judeţul Suceava), la cea de-a șasea ediție a atelierului de film. Pentru mai multe informaţii, puteţi accesa www.aworkshop.org.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Lectii, Stiri, Cinema de arta
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com