Galeria de Arta

arta pentru tine

  10.06.2011

Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Uppsala aşteaptă înscrieri

Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Uppsala, cel mai important festival de gen din Suedia, primeşte înscrieri în competiţie până pe 30 iunie 2011. Festivalul este unul dintre puţinele din Europa recunoscute de Academy of Motion Pictures Arts and Sciences, ceea ce înseamnă că filmul recompensat cu marele premiu al festivalului, Uppsala Grand Prix, este nominalizat automat la Premiile Oscar.

Cea de-a 30-a ediţie a festivalului se va desfăşura în perioada 24-30 octombrie 2011. În fiecare an se proiectează în jur de 300 de scurtmetraje, organizate în cinci secţiuni.

Institutul Cultural Român de la Stockholm este partener al Festivalului Internaţional de Scurtmetraj de la Uppsala încă din 2007. În această perioadă, filmele româneşti s-au bucurat nu numai de o bună vizibilitate, ci şi de premii importante: Marele Premiu al Festivalului pentru “Lampa cu căciulă” de Radu Jude, în 2007, şi “Colivia” de Adrian Sitaru, în 2010, şi Premiul Juriului pentru “Interior. Scară de bloc” de Ciprian Alexandrescu, în 2008.

Până în prezent, invitaţii ICR Stockholm la festival au fost regizorii Anamaria Chioveanu, Marian Crişan şi Paul Negoescu, producatorii Bogdan Crăciun, Paul Sorin Damian, Monica Lazurean-Gorgan, Ada Solomon şi criticul de film Andrei Gorzo.

Pentru mai multe informaţii şi pentru înscrieri, puteţi accesa www.shortfilmfestival.com.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Cinema de arta
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com