Vremea când la Jocurile Olimpice se organiza şi o competiţie artistică
Cândva se putea câştiga la Olimpiadă o medalie pentru o lucrare artistică, plecând acasă cu un suvenir valoros atârnat de gât pentru sculptura ce reprezenta un luptător grec sau pentru pictura ce înfăţişa o acuarelă cu echipajele de canotori care vâsleau în zori de zi.
Pierre de Coubertin, fondatorul CIO, a visat să îmbine arta cu sportul şi astfel, la ediţiile dintre 1912 şi 1948, artiştii au primit medalii de aur, argint şi bronz la categoriile arhitectură, pictură, sculptură, literatură şi muzică. Lucrărilor li se cerea „să releve o relaţie clară cu conceptul olimpic”.
Artiştilor profesionişti li se interzicea să participe la competiţie, aşa că cei mai cunoscuţi câştigători sunt arhitectul american Charles Downing Lay şi litograful Joseph Webster Golinkin. Detaliile legate de aceste competiţii au fost date uitării de-a lungul timpului din lipsa de atenţie cu care a fost tratată secţiunea artistică a Jocurilor Olimpice.
Bernhard Kramer, istoric specializat în Jocurile Olimpice, a făcut cercetări legate de aceste campionate artistice care au dus la concluzia că, din nefericire, o mare parte din lucrări şi numele artiştilor medaliaţi au fost daţi uitării de-a lungul istoriei.
Însă printre cele mai bine documentate competiţii artistice este cea care a avut loc la Jocurile de vară de la Berlin, ediţia 1936. Ministrul însărcinat cu propaganda, Joseph Goebbels, a amintit la deschiderea Jocurilor că fiecare lucrare din competiţie trebuia să fi fost executată în ultimii patru ani. Faptul că întrecerea artistică s-a desfăşurat pe teren propriu a avantajat Germania. Juriul internaţional a fost format din 29 de reprezentanţi germani şi 12 din alte ţări europene. Artiştii germani au câştigat cinci medalii de aur din cele nouă acordate în acel an. Arhitectul Charles Downing Lay a fost singurul american care a câştigat medalia de argint la secţiunea arhitectură pentru lucrarea sa “Marine Park din Brooklyn.” Fraţii Werner şi Walter March au câştigat medalia de aur pentru lucrarea “Reich Sport Field” care a stat la baza Olympiastadion din Berlin, în funcţiune şi până în zilele noastre.
Cunoscând lipsa de interes a publicului faţă de această formă de întrecere, organizatorii competiţiei artistice din 1936 au avut grijă ca presa să marcheze importanţa culturală a acestei expoziţii prin numeroasele articole apărute în cotidiane şi la radio. Un poster conceput de artistul Willy Petzold din Dresda a fost turnat în bronz şi a fost distribuit în staţiile mijloacelor de transport în comun, ca şi la muzeele, hotelurile, teatrele, restaurantele, cafenelele şi magazinele din Berlin, aducându-şi o contribuţie notabilă la succesul expoziţiilor. În plus, s-a prelungit data de înscriere a lucrărilor în concurs până în primăvara anului 1936. SUA anunţaseră că vor boicota participarea la ediţia de la Berlin, însă în decembrie 1935 au renunţat la această idee, la fel ca şi Marea Britanie, Franţa, Suedia, Cehoslovacia şi Olanda. Totuşi, Uniunea Sovietică şi Spania nu au participat la aceste Jocuri Olimpice. Competiţia artistică a fost una dintre cele mai de succes. Mai mult de 700.000 de vizitatori au participat la expoziţii pe durata celor patru săptămâni de expunere a lucrărilor.
Ceea ce a pus capăt secţiunii artistice a Jocurilor Olimpice de vară a fost amatorismul. Artiştii profesionişti nu puteau participa la competiţie, ca să fie în acord cu regulie impuse de secţiunea sportivă. Mai târziu, atleţii profesionişti au fost acceptaţi în întrecerile sportive, însă concursurile artistice au fost mai puţin receptive la deschiderea faţă de profesionişti. Standardele impuse lucrărilor nu au putut fi întrunite de amatori, aşa că la unele concursuri juriul avea posibilitatea să nu acorde primele trei locuri şi medaliile aferente.
După întrecerile sportive din 1948, concursurile artistice olimpice au fost modificate în festivaluri şi expoziţii artistice care se desfăşurau în paralel cu Jocurile Olimpice de vară şi iarnă.
Lipsa resurselor istorice în ceea ce priveşte subiectul concursurilor artistice face dificil să precizăm cu exactitate ce au însemnat acestea pentru comunitatea artistică internaţională ori pentru Jocurile Olimpice. Au fost concursurile artistice olimpice un experiment eşuat sau doar o relicvă curioasă a unei ere şi a unei ideologi care a apărut şi a trecut? Poate că răspunsul la această întrebare s-a pierdut undeva de-a lungul timpului.
