Sculptura în arta bizantină
În arta clasică, ornamentul sculptat făcea parte integrantă din arhitectură. În arta bizantină el are un caracter auxiliar, intervine ca un element de umplutură, o “mască” care acoperă zidurile construite în general din materiale de rând. Cele mai timpurii sculpturi bizantine sunt cele în care se observă că arta creştină a Răsăritului începe să renunţe la câteva dintre caracteristicile sale romane si să se reprezinte ca o descendentă a artei greceşti. Acest stil se face simţit încă de la începutul secolului al V-lea, în lucrări precum reliefurile din fildeş ale împărătesei Galla Placidia şi împăratul Valentinian, şi se termină în timpul lui Iustinian, la mijlocul secolului al VI-lea, care marchează începutul unui declin rapid.
Diptic din fildeş sculptat, aflat la Metropolitan Museum
