Poartă denumirea de taină (sacrament) în creştinism fiecare din cele şapte ceremonii prin care Biserica transmite credincioşilor harul divin, în forme şi cu semnificaţii variate. La Bisericile ortodoxe, Biserica Catolică și Bisericile vechi orientale acestea sunt în număr de şapte: Botezul, Mirul, Spovedania sau Iertarea Păcatelor, Euharistia sau Împărtăşania, Preoţia sau Hirotonirea, Căsătoria, Maslul. Biserica Evanghelică-Luterană numără doar trei taine (sacramente): botezul, euharistia și pocăința. În Biserica Anglicană și în Bisericile Protestante, altele decât cele luterane, doar Botezul și Euharistia sunt considerate taine (sacramente). Totuși, în Bisericile evanghelice scandinave și în Biserica Anglicană, celelalte patru, respectiv cinci ceremonii pot fi considerate drept “taine mici” (”sacramente mici”).
Poartă denumirea de iconostas peretele din piatră, lemn sau metal ce separă altarul de naos (navă din bisericile creştine ortodoxe, de tradiţie bizantină). Are uşi împărăteşti în centru şi două intrări laterale. Este acoperit cu icoane; în partea stângă se află întotdeauna icoana Naşterii (Fecioara şi Pruncul), iar în partea dreaptă este reprezentată a doua venire a lui Hristos. Icoanele celor patru evanghelişti, Buna Vestire şi Cina cea de Taină sunt înfăţişate pe uşile împărăteşti.
Despre genialul sculptor, un lucru vreau să spun încă de la început: că, prin opera lui, începând cu Sărutul din 1907 şi cu prima Coloană nesfârşită din 1918, din lemn de stejar, Brâncuşi a fost primul semiotician al iubirii din arta modernă care a ştiut cum să transforme semnele arbitrare în simboluri consacrate. După Brâncuşi, toată arta modernă a sărit în aer sau a intrat în pământ. Coloana infinită, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii, Domnişoara Pogany şi cele 49 de Păsări Măiastre – aceste simboluri deja consacrate – au spulberat întraga artă modernă într-un ocean de eteraerfocapă (elemente primordiale ale pământului).
