Galeria Anticariat Curtea Veche se înnoieşte. Cu expoziţia “Dulceamar”, iese oarecum din rigoarea şi certitudinile unor sensuri şi simboluri ferm aşezate, stabile, bine plasate pe eşichierul scenei artistice locale, pentru a înainta pe nisipurile mişcătoare ale unei generaţii tinere şi nesigure, ce profesează incertitudinea şi dezechilibrul. Vernisajul are loc miercuri, 26 noiembrie 2008, de la ora 18:00.
Acest clip include trei secvenţe în care, cu talentul său aparte, Ilana Yahav dă formă din nisip presărat unor animale.
Uneori, creatorii de sculpturi în nisip se adună la festivauri specifice, un fel de tabere de creaţie. Un astfel de festival a avut loc în Belgia, reunind 50 de artişti şi având ca temă de creaţie lumea filmelor.
Tradiţia de a construi pe plajă castele de nisip cu lopăţica şi găletuşa a fost demult depăşită de o nouă formă de artă, practicată în diferite părţi ale lumii: sculpturile din nisip. Cu ajutorul unui nisip având o consistenţă potrivită şi al câtorva unelte simple, posibilităţile de a înălţa construcţii spectaculoase din nisip sunt practic nelimitate. Tehnica este cât se poate de simplă şi limpede. La început se ridică un bloc foarte solid de nisip umed (unul din secretele castelelor de nisip este cantitatea de apă, cei care se ocupă cu astfel de construcţii ştiu că un castel sau orice alt model din nisip va rezista mai mult timp dacă nisipul are suficientă apă), folosindu-se ciocane de lemn pentru a compacta strat după strat, până când blocul devine suficient de mare şi stabil pentru sculptura avută în vedere. Apoi se poate trece la sculptura propriu-zisă (de sus în jos), folosindu-se mistrii, cuţite, linguri şi scafe, pentru a se crea adevărate opere de artă.
În 1933, locotenentul Brenans, dintr-un regiment colonial francez, executa o recunoaştere în regiunea platoului Tassili-n-Ajjer (în arabă “Podişul râurilor”) din Sahara, o regiune stâncoasă, cu povârnişuri repezi şi nisip, care nu justifica deloc numele arab al ţinutului. La un moment dat, a nimerit între pereţii de gresie ai unui fel de coridor, în care “ploaia” săpase scobituri adânci. Pe o distanţă de zece kilometri, cum avea să constate mai târziu, se înşirau sute, chiar mii de gravuri şi picturi colorate, înfăţişând figuri umane şi numeroase animale - rinoceri, hipopotami, elefanţi, struţi, gazele, girafe. Erau animale care nu aveau ce căuta în mijlocul deşertului, de aceea, la întoarcere, povestea sa nu a fost crezută.
Totuşi, cercetătorul Henri Lhote, care se afla în Sahara de câţiva ani, ocupându-se de studii de geografie, arheologie, etnografie, dar mai ales de entomologie, l-a crezut şi a mers să se convingă. Diverse motive, printre care lipsa fondurilor şi izbucnirea celui de-al doilea război mondial, au făcut ca cercetarea picturilor rupestre de la Tassili-n-Ajjer să fie amânată până în 1956, când Lhote, împreună cu echipa sa de specialişti, a putut executa releveele picturilor, explorând metodic întregul masiv. Acest lucru s-a realizat în decurs de 16 ani, uneori în condiţii extrem de grele.
Deşi aceste picturi au fost primite iniţial cu scepticism, cu trecerea timpului s-au confirmat în parte ipotezele lui Lhote: imaginile din Tassili aparţin unor vechi culturi care au înflorit în urmă cu şapte-opt milenii într-o Sahară acoperită cu o vegetaţie relativ bogată şi populată cu animale reprezentând numeroase specii din cuprinsul continentului african, între care unele dispărute astăzi - de exemplu, bubalul, un strămoş al bivolului.
Acesta este un blog colaborativ. Pentru orice sugestie, intrebare, propunere de colaborare etc, va rugam sa ne contactati.
