În 2014, Noaptea Muzeelor a ajuns la a zecea ediţie, fiind unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg. Peste 150 de muzee şi organizaţii de cultură şi educaţie din 48 de localităţi din România organizează vizite gratuite şi evenimente speciale în noaptea de 17 spre 18 mai. Reţeaua Naţională a Muzeelor din România coordonează şi în acest an evenimentul la nivel naţional şi organizează circuite muzeale în Bucureşti, Timişoara şi Cluj, în cadrul proiectului „Noaptea Muzeelor 2014: Aceeaşi noapte, scenarii diferite”, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).
Antonio Basoli (1774 - 1848) a fost un artist italian, născut în Castel Guelfo, care şi-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii sale în Bologna. A fost pictor, decorator de interioare, gravor şi profesor “Accademia delle Arti di Bologna” din 1804 până în 1826. În timpul profesoratului la Academie a dezvoltat o afinitate puternică faţă de Domenico Corsini şi Pelagio Palagi. Educaţia sa a fost motivată de un interes constant şi insaţiabil faţă de arta clasică, literatura clasică şi contemporană şi lucrările, decoraţiunile şi inscripţiile lui Piranesi. Primul său profesor a fost tatăl său, Lelio Andrea Basoli. Continuare…
Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, şi Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează vineri, 21 martie 2014, de la ora 13:00, vernisajul proiectului „Rondul poeţilor”. Amfitrioni sunt Irina Petraş, preşedinte, Filiala Cluj a USR, şi Călin Stegerean, director, Muzeul de Artă Cluj-Napoca.
Ca în fiecare an, Romfilatelia continuă să promoveze pe timbre adevărate valori și simboluri, reprezentând o neîncetată susținătoare a tradițiilor și obiceiurilor românești, precum și a proiectelor culturale de interes național. Prima emisiune de mărci poștale a anului 2014 marchează Ziua Culturii Naționale, sărbătorită în data de 15 ianuarie, și este dedicată marelui poet național, intitulându-se „Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei românești”. Începând cu ziua de miercuri, 15 ianuarie 2014, emisiunea de mărci poștale poate fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Albert Pinkham Ryder (19 martie 1847 - 28 martie 1917) a fost un pictor american renumit pentru lucrările sale poetice şi alegorii ale stării de spirit, peisaje marine, ca şi pentru personalitatea sa excentrică. În vreme ce arta sa transmitea variaţii subtile ale culorii cu tonalităţii ale vremii sale, era unică pentru accentuarea formei într-o manieră pe care istoricii de artă o considerau drept modernistă.
Dragostea nu se poate explica, oricât ne-am strădui noi s-o explicăm. Dragostea face parte din Spiritul Divin, e sculptată în sufletele noastre şi fiecare o trăieşte în funcţie de apropierea sa de Dumnezeu. (Aneta Timplaru Horghidan) » mai multe citate despre arte plastice...
Acesta este un blog colaborativ. Pentru orice sugestie, intrebare, propunere de colaborare etc, va rugam sa ne contactati.