Galeria de Arta

arta pentru tine

  30.04.2014

pulverizator

Pulverizatorul este un instrument tradiţional folosit pentru pulverizări, confecţionat din două ţevi subţiri, dispuse una faţă de alta aproximativ în unghi drept. Ţeava mai lungă se introduce în lichidul care urmează să fie pulverizat, iar prin ţeava mai scurtă se suflă (cu gura). Se mai numeşte şi suflător.

Al doilea sens vizează aparatul de pulverizat conectat la un compresor, constituit dintr-un rezervor pentru culoare şi un dispozitiv de declanşare.

Un al treilea sens se referă la spray - o mică butelie încărcată cu culori sau lichide care urmează să fie pulverizate.

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Dictionar
Comenteaza!

  9.08.2013

persiană

Persiana este un dispozitiv de origine orientală, destinat să închidă un gol de fereastră sau de uşă, format dintr-o suită de lamele înguste, montate pe un cadru, care se pot apropia sau îndepărta, lăsând fie să pătrundă aerul şi lumina, fie să izoleze de ele încăperea.

persiana

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Dictionar, Arhitectura
Comenteaza!

  31.12.2012

Regina Marie Antoinette

David Roentgen (1743-1807) l-a surprins pe regele Ludovic al XVI-lea cu această lucrare cinetică uimitoare, care o reprezintă pe regină interpretând la dulcimer unul dintre cele 8 cântece ale dispozitivului

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Video, Cinetism
Comenteaza!

  8.11.2012

Complexul Naţional Muzeul Astra este în pas cu noile tehnologii

Accesarea internetului de pe dispozitivele mobile ia o mare amploare. Pentru a se adapta nevoilor vizitatorilor, Complexul Naţional Muzeul Astra, împreună cu partenerul său Neoma Solutions, a dezvoltat o alternativă la ghidajul clasic. Încă din data de 1 octombrie 2012, cei care vizitează Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului) pot observa pe fiecare obiectiv un cod QR (Quick Response).

QR Astra

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee
Comenteaza!

  19.04.2012

Piggy Bank

Marţi, 24 aprilie 2012, de la ora 19:00, Salonul de proiecte din Bucureşti (Calea Moşilor, nr. 62-68, etaj 2) organizează vernisajul expoziţiei “Piggy Bank” a artiştilor Daniel Knorr şi Coate-Goale. Expoziţia poate fi vizitată până pe 10 iunie 2012.

După cum informează organizatorii, pentru această expoziţie Daniel Knorr a conceput o instalaţie, gândită în funcţie de parametrii spaţiului expoziţional, în cadrul căreia se inserează intervenţia tânărului artist Coate-Goale, instituindu-se astfel un dialog între lucrările celor doi. Păstrând linia adoptată de Salonul de proiecte, aceea de a încuraja producţia de artă contemporană şi dialogul inter-generaţional, expoziţia de faţă prilejuieşte întâlnirea şi schimbul de idei între Daniel Knorr şi un artist aflat la începutul carierei.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com