Galeria Anticariat Curtea Veche se înnoieşte. Cu expoziţia “Dulceamar”, iese oarecum din rigoarea şi certitudinile unor sensuri şi simboluri ferm aşezate, stabile, bine plasate pe eşichierul scenei artistice locale, pentru a înainta pe nisipurile mişcătoare ale unei generaţii tinere şi nesigure, ce profesează incertitudinea şi dezechilibrul. Vernisajul are loc miercuri, 26 noiembrie 2008, de la ora 18:00.
Tradiţia de a construi pe plajă castele de nisip cu lopăţica şi găletuşa a fost demult depăşită de o nouă formă de artă, practicată în diferite părţi ale lumii: sculpturile din nisip. Cu ajutorul unui nisip având o consistenţă potrivită şi al câtorva unelte simple, posibilităţile de a înălţa construcţii spectaculoase din nisip sunt practic nelimitate. Tehnica este cât se poate de simplă şi limpede. La început se ridică un bloc foarte solid de nisip umed (unul din secretele castelelor de nisip este cantitatea de apă, cei care se ocupă cu astfel de construcţii ştiu că un castel sau orice alt model din nisip va rezista mai mult timp dacă nisipul are suficientă apă), folosindu-se ciocane de lemn pentru a compacta strat după strat, până când blocul devine suficient de mare şi stabil pentru sculptura avută în vedere. Apoi se poate trece la sculptura propriu-zisă (de sus în jos), folosindu-se mistrii, cuţite, linguri şi scafe, pentru a se crea adevărate opere de artă.
Sunt greu de acceptat fragilitatea şi vremelnicia acestui demers creativ, dacă dincolo de munca migăloasă şi aparent fără sens a călugărilor budişti nu vedem o metaforă despre viaţă, despre fiinţă. Suntem asemenea nisipului, iar la naştere tot ceea ce primeşte spiritul nostru sunt acele vase mici cu nisip colorat: gândurile, emoţiile şi sentimentele, cu care va trebui să ne “desenăm” propriul trup, propriul suflet, propria minte.
Frumuseţea şi strălucirea fiecăruia depind de gingăşia şi răbdarea cu care mânuim această substanţă aproape fluidă si vibrantă, dragostea cu care tratăm fiecare culoare, atenţia pe care o acordăm fiecărui detaliu în ansamblu. Munca este laborioasă, iar la final, cu un singur gest, călugării spulberă toată această splendoare. “Nu suntem veşnici, pare să spună gestul lor, nu suntem decât ţărână viu colorată, şi toată frumuseţea pe care o construim în noi înşine şi în afara noastră va pieri într-o zi. Pare să nu merite efortul, însă de fapt aceasta este viaţa: o muncă de creaţie. Este forma în care Dumnezeu ne va recunoaşte pe fiecare”.
Stirile despre sculpturile cu Britney Spears nascand, Paris Hilton ca victima a unui accident, Kate Moss facand yoga au facut in ultimii ani ocolul lumii. Gigi Becali este pe simezele multor galerii de arta romanesti, cel mai adesea la modul ironic. Iar exemplele cu astfel de “muze” ar putea continua. S-ar spune ca a aparut o noua moda, aceea de a realiza lucrari artistice cu oameni cunoscuti. Insa daca privim in urma, vom vedea cu usurinta ca nu este nimic nou. Mari artisti ai lumii au pictat si sculptat de la regi si imparati pana la nobili marunti ai vremii, care ii plateau binisor, ori pur si simplu “dadeau bine”, intr-un fel sau altul, la acel moment. Multe astfel de lucrari sunt apreciate si in zilele noastre, chiar daca aproape nimeni nu mai stie cine sunt cei reprezentati. Au devenit - sau poate ca au fost de la inceput - simple modele. Valoarea acestor lucrari este data de maiestria artistului, de viziunea sa, uneori chiar de genialitatea sa. Poate ca unele lucrari moderne contrariaza sau gadila orgolii, dar timpului nu-i pasa si va spala aceste detalii, pana la disparitie, asa cum valurile care se sparg in plaja netezesc nisipul. Va rezista doar ceea ce nu are legatura cu prezentul, indiferent daca subiectul este cineva sau nimeni.
Lucian Velea
(articol preluat din Raspandacul)
Acesta este un blog colaborativ. Pentru orice sugestie, intrebare, propunere de colaborare etc, va rugam sa ne contactati.
