Galeria de Arta

Poate avea universul o formulă ştiintifică validată artistic?

Pe 16 noiembrie 2007, la Madrid s-a vernisat expoziţia pictorului român Romeo Niram, intitulată “Brâncuşi: E=mc²” şi organizată de Institutul Cultural Român. Expoziţia va fi deschisă până pe 12 decembrie 2007, la sediul din c/ Marques de Urquijo, 47, 1o-dcha., 28008 Madrid.

Romeo Niram s-a născut în 1974, la Bucureşti şi locuieşte în prezent în Spania. A studiat Pictura în cadrul Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. Printre cele mai importante realizări artistice ale sale sunt bine de menţionat picturile cuprinse în seria Eseu despre Luciditate (din 2006) şi ciclul Brâncuşi: E=mc² (din 2007), prezentate in expoziţii individuale în Spania şi Portugalia. Este reprezentat de Mişcarea de Artă Contemporană din Lisabona.

Pe lângă activitatea artistică, este implicat în mai multe proiecte culturale de promovare a valorilor româneşti şi de crearea de legături artistice şi culturale între România, Israel, Spania şi Portugalia. Astfel, în 2004, fundează “Diaspora Româna şi Moldavă”, un ziar de cultură, bilingv, destinat atât românilor cât şi portughezilor, conţinând, printre multe altele, “Luceafărul” tradus în portugheză de Dan Caragea, eseuri de Andrei Pleşu, Simion-Doru Cristea, Dan Caragea, José Preto, traduceri din Mircea Eliade, Dumitru Stăniloae, Nicolae Steinhardt. Pentru contribuţia sa la dezvoltarea relaţiilor culturale luso-române, este menţionat în “Dicţionarul Tematic al Lusofoniei”.

În 2005, fundează revista “Niram Art”, dedicată divulgării şi promovării artei româneşti în contextul european, revista publicând până acum peste 50 de artişti, critici de artă, scriitori şi poeţi români precum: Maia Morgenstern, Ioan Iacob, Rodica Toth Poiată, Victor Brauner, Dan Perjovschi, Vlad Nanca, Raymond Roca, Florin Ion Firimiţă, Marius Moraru, E. Stoenescu, Mircea Popiţiu, Marcel Chirnoagă, Mircea Eliade, Emil Cioran, Cătălin Ghiţă, Dan Caragea, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Tristan Tzara, Paul Celan şi mulţi alţii. În 2007, revista a primit Premiul MAC Presă pentru cea mai bună publicaţie de artă din Portugalia, decernat de Mişcarea de Artă Contemporană din Portugalia.

În eseul “Poate avea universul o formulă ştiintifică validată artistic?”, criticul de artă Dan Caragea spune:

“Recitesc, cu mărturisită emoţie, cea dintâi şi cea mai de temei „monografie” scrisă despre Brâncuşi în veacul din urmă, aşa cum îndreptăţit a recunoscut-o, între alţii, Pierre Courthion (cf. Curente şi tendinţe în arta secolului XX, Bucureşti Editura Meridiane, 1973). Prin „monografie” înţeleg, luate împreună, toate cele trei viziuni publicate de V. G. Paleolog în 1938, 1944 şi 1947, şi nu doar pe cea din urmă, în franceză, la care criticul mai sus pomenit face, din motive lesne de înţeles, referinţă.

Aceste trei trepte de înţelegere, scrise în satul Corlate din Dolj şi republicate de autor, în 1976, cu ajutorul fiului său Tretie, reprezintă singură contribuţie monografică antumă şi autorizată de sculptor. Eseurile lui Paleolog trebuie, aşadar, înţelese drept rodul cel mai de preţ al unei mari empatii, dar mai ales al profesiei sale de credinţă şi puterii de pătrundere în arta brâncuşiană, izvodite dintr-o adâncă şi intens trăită cultură. V. G. Paleolog este cel dintâi care a anunţat răspicat că opera lui Brâncuşi este o cosmogonie.

În opinia mea, tema pânzelor care formează ciclul de picturi al pictorului Romeo Niram, expuse la ICR Madrid în această toamnă, intitulat Brâncuşi: E = mc², este, în mod vădit, atelierul brâncuşian, în care Niram caută permanent ovoidele (materie şi principiu feminin) ca tranziţii spre acel Început al Lumii, cap de operă şi chintesenţă a cosmogoniei brâncuşiene.

Această sculptură a ceasului zero (prezentă, central, în Începutul Lumii, Cosmos şi Die Gottesformel, unde oul este din bronz, dar şi, în detaliu, în Brâncuşi: E = mc², II, Geniu şi Hologramă) poartă în sine însăşi crearea şi estetica Universului. Oul cosmic brâncuşian şi ecuaţia einsteiniană a energiei sunt astfel echivalate, cu originalitate şi cutezanţă, de pictorul român.

Iată-i şi pe cei doi vizionari, Brâncuşi si Einstein, pictaţi „în oglindă”, în acel „plasmatic” tablou, intitulat la fel, Începutul Lumii, într-un câmp energetic radiant, „mărginit” doar de geometria arhaică a scoarţelor olteneşti: două portrete hologramate, brâncuşiana sculptură a Începutului şi formula Universului, dublu grafată pe soclu. Niram ne conduce astfel într-o sală nepereche dintr-un futurist Muzeu al Geniului Uman. Gratuitate sau clarviziune?

Într-o însemnare recent publicată, Brâncuşi consemna în franceză: «38 de milioane de locuri distante faţă de Pământ, 1400000 mai mari ca Pământul [calcul] 38000000 x 4 = 152000000 […]» (cf. Brâncuşi inedit. Însemnări şi corespondenţă românească, ediţie de Doina Lemny şi Cristian-Robert Velescu, Bucureşti, Humanitas, 2004, pp 99-100). Ne-am mai putea oare îndoi că Universul lui Brâncuşi nu este nici cel egiptean, nici cel din Geneza biblică şi nici cel brahmanic? Cu siguranţa că nu, cum nu poate fi o informaţie anecdotică faptul că un Petru Andreescu, elev al lui Einstein, i-a vizitat atelierul…

Nu aş vrea să sugerez că Brâncuşi şi-ar fi gândit eisteinian creaţia sau că Einstein şi-ar fi imaginat brâncuşian geometria spaţiul său, «aproape sferic», după propria-i exprimare. Dacă un asemenea raţionament cade inevitabil în ridicol, pictura lui Niram este cât se poate de serioasă. Căci ea apelează analogic la un alt tip de inteligenţă, iar acest „truc” îi este permis artistului.

Nimeni nu se îndoieşte astăzi de curbură spaţiului finit sau de infinitatea timpului, aşa cum big bang-ul a devenit cea mai bună explicaţie pe care ştiinţa o poate da cu privire la originea Univesului. Totul a început cu o singularitate ― un obiect dens, fierbinte şi nu foarte mare. Într-o miime de secundă după explozie, energia în expansiune a format materia. Iată de ce ştiinţa şi arta par de acum înainte împăcate. La Niram însă, infinitatea nu este altceva decât o succesiune de clepsidre (de timpi fără sfârşit), aşa cum o vedem în luminoasa sa Coloană. Ce fel de adevăr să fie acesta? Să ţină el de fantezie sau intuiţie?

Spuneam, cu altă ocazie şi în sens introductiv, că pictorul român, prin expoziţiile sale, aduce conştiinţei noastre probleme „grele”. Le putem presimţi mai bine prin câteva întrebări la care spectatorul este îndemnat să-şi dea un răspuns: Poate pictura aspira la o integrare a artelor plastice? Poate un pictor figura o posibilă „comunicare” între o sculptură modernă şi hiperfizica einsteiniană? Poate avea Universul o formulă ştiinţifică validată artistic?

Pribram, neurologul german influenţat de holograma lui Dannis Gabor, susţine că reprezentările din creierul uman nu sunt altceva decât stări ale Universului. Ştia oare Romeo Niram acest lucru? Poseda el o altă teorie? Nu putem şti cu certitudine. Dar nici nu avem motive să ne îndoim.”

 

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Sculptura, Expozitii
1 comentariu