Galeria de Arta

arta pentru tine

  9.08.2011

Erté

Romain de Tirtoff (23 noiembrie 1892 - 21 aprilie 1990) a fost un artist francez de origine rusă şi un desenator cunoscut sub pseudonimul Erté, care reprezintă pronunţia franceză a iniţialelor sale, R.T.. A fost un artist şi un designer cu un talent fără limite, remarcându-se în domenii diferite, cum ar fi modă, bijuterii, artele grafice, costume şi decoruri în filmografie, teatru, operă şi decor interior. S-a născut Roman Petrovici Tirtov în Sankt Petersburg, dintr-o familie distinsă ale cărei rădăcini merg înapoi până în anul 1548. Tatăl său, Piotr Ivanovici Tirtov a fost amiral în flota rusească.


Pe la 1910-1912, Romain s-a mutat la Paris ca să-şi urmeze cariera de desenator. A luat această decizie în pofida serioaselor obiecţii ale tatălui său, care voia ca Romain să continue tradiţia familiei şi să devină ofiţer de marină. Romain şi-a luat acest pseudonim ca să evite dizgraţierea din partea familiei. În 1915, şi-a asigurat primul contract substanţial cu revista Harper’s Bazaar şi astfel şi-a lansat cariera sa ilustră care a inclus şi designul vestimentar şi al decorurilor de scenă. Între 1915-1937, Erté a desenat peste 200 de coperţi pentru Harper’s Bazaar, iar ilustraţiile sale vor apărea şi în publicaţii precum Illustrated London News, Cosmopolitan, Ladies’ Home Journal şi Vogue.

Erté este în special renumit pentru modelele sale elegante din lumea modei, care surprind perioada art deco în care acesta a creat. Primul dintre succesele sale a fost crearea vestimentaţiei pentru dansatoarea franceză Gaby Deslys care a murit în 1920. Figurile sale delicate şi desenele sofisticate şi fascinante sunt imediat recognoscibile, iar ideile şi stilul său încă influenţează moda secolului XXI. Costumele sale, decorurile de scenă şi platou au apărut în spectacolul “Ziegfeld Follies” din 1923, în numeroase producţii ale musicalului “Folies Berger” şi în “Scandalurile lui George White”. Aclamata solistă franceză Irene Bordoni a purtat pe Broadway creaţiile lui Erté.

În 1925, Louis B. Mayer l-a adus la Hollywood să lucreze la costumele şi decorurile filmului mut “Paris”. Au existat multe probleme cu scenariul, aşa că lui Erté i s-au dat alte sarcini care să-l ţină ocupat. Astfel, acesta a creat decorurile filmelor “Ben-Hur”, “The Mystic”, “Time”, “The Comedian” şi “Dance Madness”.

De departe, cea mai cunoscută imagine a sa este “Simfonie în negru” (”Symphony in Black”) care înfăţişează o femeie înaltă şi mlădioasă drapată în negru şi ţinând un câine slab de lesă. Această imagine sugestivă a fost reprodusă şi copiată de nenumărate ori.

Erté a continuat să lucreze pe tot parcursul vieţii sale creând pentru teatrele de revistă, balete şi opere. În anii ‘60, odată cu reînsufleţirea curentului Art Deco, cariera sa a fost lăudată şi a adus un suflu nou artei. A creat o ramură nouă în domeniul tipăriturilor în ediţie limitată, bronzurilor şi artei erodabile.

Lucrările sale pot fi găsite în colecţiile câtorva muzee cunoscute, cum ar fi Muzeul Victoria şi Albert din Londra şi Muzeul de Artă Metropolitan din New York, iar o colecţie însemnată care cuprinde lucrările lui Erté o găzduieşte Muzeul 1999 din Tokyo.

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Video, Arta textila, Artisti, Design
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2018 GaleriaDeArta.com