Galeria de Arta

arta pentru tine

  1.06.2009

Basmul în caricatură

Vineri, 5 iunie 2009, la Muzeul „Fraţii Grimm“ din Steinau (lângă Frankfurt), se deschide expoziţia „Basmul în caricatură“. Sunt invitaţi să expună 15 cunoscuţi autori, printre care şi Florian Doru Crihană din România. Ceilalţi artişti, toţi occidentali, sunt: Renate Alf, Harm Bengen, Ralf Böhme, Martin Claus, Peter Gaymann, Klaus Häring, Barbara Henniger, Petra Kaster, Erik Liebermann, Heinz Ortner, Klaus Puth, Matthias Schwoerer, Peter Zimmer şi Jan Tomaschoff.

Recomandarea autorilor a fost făcută de către Muzeul Caricaturii din Basel, Elveţia.

Florian Doru Crihană a declarat: “Mă simt foarte emoţionat să ştiu că 3 lucrări de-ale mele sunt expuse în casa fraţilor Grimm din Steinau, cei care mi-au înveselit şi mie copilăria şi poate, în subconştient, m-au inspirat la trăsnăile pe care le pictez astăzi. Sunt bucuros pentru că ele sunt apreciate de către germani şi elveţieni ca fiind “mini-basme desenate“. Nu am adus personajele celebre chiar în modernitate, la calculator sau telefonul mobil, în acest fel umorul fiind prea uşor de realizat şi nedurabil. La una dintre lucrări am dat chiar o nouă variantă pentru continuarea unui episod din “Gulliver în ţara piticilor” fără includerea unor detalii noi. Sunt bucuros că periplul lucrărilor mele în occident continuă.”

 

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Umor, Muzee, Caricatura, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2018 GaleriaDeArta.com