Galeria de Arta

arta pentru tine

  31.05.2013

Târgul Naţional de Jucării 2013

În perioada 1-2 iunie 2013, în intervalul orar 10:00-18:00, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Complexul Naţional ASTRA organizează în Parcul Tineretului din Sibiu cea de-a VI-a ediţie a Târgului Naţional de Jucării. Evenimentul organizat de muzeografii Ioana Luca şi Simona Ghiorghieş, va fi onorat de prezenţa unor renumiţi creatori populari de jucării tradiţionale din ţară şi va fi presărat cu momente artistice dintre cele mai variate: spectacole de muzică şi de teatru, ateliere de creaţie şi jocuri.

Târgul Naţional de Jucării 2013

Teatrul Gong aduce în faţa publicului spectacolul “Puiul de lebădă”, o adaptare după basmul lui Hans Christian Andersen, “Răţuşca cea urâtă”. Compania Muschetarii din Bucureşti vine la Sibiu cu “Povestea porcului”, ale cărei ingrediente principale sunt umorul, muzica şi virtuozitatea actoricească, iar Fundaţia pentru Meşteşuguri din Bucureşti va intermedia, în cadrul proiectului “Jocul de acasă”, o întâlnire specială cu tradiţia. Marionete îmbrăcate în costume populare vor reaminti legătura afectivă pe care cuvântul “acasă” o stabileşte cu spaţiul unde ne-am născut. Creatori populari renumiţi vor împărtăşi arta decorării turtei dulci, confecţionării de păpuşi, opinci, zgărdane, sau picturii pe sticlă. Înscrierile pentru atelierele îndrumate de creatorii populari se vor face cu o jumătate de ora înainte de începerea acestora, iar grupele de lucru vor fi alcătuite din 20 de copii.

atelier

Muzeograful Simona Ghiorghieş a declarat: “Târgul Naţional de Jucării a fost iniţiat în anul 2008 şi de-a lungul celor cinci ediţii a reuşit să ducă Muzeul ASTRA extra muros, să vină în întâmpinarea publicului prin organizarea unor activităţi cultural-educaţionale într-un cadru diferit de cel muzeal, un parc public. Astfel, am reuşit să aducem în prim plan, o categorie de obiecte foarte puţin folosite: jucăriile simple din lemn, lână şi cârpe; materiale ecologice; jucăriile bunicilor, ingenios manufacturate. Aceste jucării şi păpuşi confecţionate cu dragoste de mâinile meşterilor populari sunt pline de viaţă spre deosebire de jucăriile din plastic, realizate în serie, iar copilăria care s-a bucurat de acest tip de jucării va fi una plină de amintiri frumoase, pure şi naturale. Meşterii populari şi trupele de teatru vor fi oaspeţi de seamă şi totodată gazde bune, pentru toţi cei veniţi să se bucure de mirajul jocului, de surpriza jucăriei preferate, sau de „miezul dulce” al copilăriei: turta dulce, vata de zahăr, cocoşeii sau merele glasate.”

jucării

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com