Galeria de Arta

arta pentru tine

  11.12.2012

Reclamarea

Joi, 13 decembrie 2012, ora 18:00, se deschide la Galeria apARTe din Iaşi (Facultatea de Arte Vizuale şi Design, str. Sărăriei 189) expoziţia “Reclamarea”, un proiect de Andrei Venghiac. Perioada expunerii este 13 decembrie 2012 - 11 ianuarie 2013. Proiect a fost propus în cadrul programului Carte Blanche aux Jeunes Créateurs, susţinut financiar și logistic de Institutul Francez din Iaşi în parteneriat cu Vector Studio (UAGE).

Reclamarea

Cătălin Gheorghe, curatorul expoziţiei, explică: “Arta ar putea fi văzută ca o promisiune de circumstanţă, însă instituentă, care ar demonstra abilitatea de a reclama promisiunea recurentă a politicului.
Prezentând situaţii ale interpelării politice în viaţa cotidiană şi deconstruind regimul reclamei politice prin reclamarea politicului, artistul inserează publicurile în striaţiile gândirii imaginative despre ameninţarea locuirii, eradicarea arhitecturii, impunerea politicului şi chestionarea convieţuirii.
Instalarea mesajului într-un spaţiu estetic indexează fetişizarea speranţei politice în condiţiile materiale ale unei alienări ireversibile. Fără a chestiona direct dinamica elaborării sociale a unei „false conştiinţe” civice, mesh-urile pot fi citite ca proiecţii reinversate dinspre intimitatea psiho-agonistică din apartamentele unui bloc către spaţiul vizual public al unui oraş.
Transferul de mediu prin care e reprezentată imaginea, iniţial înregistrată optic, apoi conceptualizată, apoi fotografiată, apoi printată, apoi televizată, apoi afişată, apoi discursivizată, descrie deopotrivă fluiditatea simbolizării impulsurilor politicului şi fandările conştiinţei artistice într-o luptă concretă cu Realul (aviz lacanienilor).
Limbajul artei, în raport cu imaginea politicului, e uneori criptic, însă practicalitatea artei ar putea invoca rezolvarea perplexităţii prin prezenţă şi rezistenţă. Arta poate răspunde reclamei politice, reclamând.”

Andrei Venghiac s-a născut în 1990 la Bacău. Este student în anul 3 la specializarea Foto-Video a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi. A expus lucrări de fotografie în cadrul expoziţiilor “Ameninţarea oraşului” (Facultatea de Arhitectură, Iaşi, 2012) şi “real-i-real” (Galeria apARTe, Iaşi, 2012).

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com