Art Into Life: Life into Art
Finalul lunii august 2012 aduce o nouă expoziţie personală a unui artist român în Statele Unite, de data aceasta în oraşul North Adams, Massachusetts. Cunoscut pentru practicile sale artistice de implicare şi critică socială, precum şi pentru rolul fundamental în iniţierea şi dezvoltarea primului amplu eveniment de artă contemporană din România (lansarea în 1997 a Bienalei Periferic din Iaşi) şi lansarea Fundaţiei Vector, artistul Matei Benejaru a fost invitat să ia parte la ediţia 2012 a Festivalului DownStreet Art Festival din North Adams, Massachusetts, cu susţinerea ICR New York.
În proiectele sale din ultimii ani, prin fotografie, video şi performance-uri, artistul analizează felul în care modurile de producţie economică, cunoaşterea tehnologică, mentalităţile şi stilurile de viaţă ale oamenilor s-au schimbat în ţările post-comuniste în ultimele doua decenii.
Expoziţia artistului român din North Adams este curatoriată de Izabel Galliera şi s-a dezvoltat în mare parte în urma unei rezidenţe artistice care a permis artistului construirea unui proiect inspirat de acest spaţiu şi în colaborare şi cu participarea localnicilor. Rezultatele acestei rezidenţe constituie materialul expoziţiei “Art Into Life: Life into Art”.
Expoziţia este însoţită de o serie de evenimente speciale. Pe 30 august 2012 are loc deschiderea oficială, cu ocazia căreia Matei Bejenaru va intra în dialog cu publicul. În data de 15 septembrie, Dr. Cristina Albu, profesor asistent la catedra de Istoria Artei de la Universitatea Missouri-Kansas va susţine prezentarea “Site as Muse; Why Location Matters in a Global Art World” (”Situl ca muză: Importanţa locului într-o lume artistică globalizată”). O săptămână mai târziu, pe 21 septembrie, curatoarea expoziţiei, Izabel Galliera, doctorandă în Istoria Artei la Universitatea din Pittsburg, va susţine prezentarea intitulată “Building Public Spheres: Contemporary Art in post-1989 Europe” (”Construcţia spaţiilor publice: Arta contemporană în Europa de după 1989″). Expoziţia este deschisă până în data de 23 septembrie 2012.