Imagine
Vineri, 9 mai 2008, ora 18:00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca are loc vernisajul expoziţiei de pictură “Imagine”, a artistei Ioana Antoniu.
Ioana Antoniu s-a născut pe 14 aprilie 1964 la Cluj-Napoca. A studiat artele plastice încă din adolescenţă şi este doctor în arte vizuale. A participat la numeroase expoziţii, atât în ţară, cât şi în străinătate. A publicat mai multe cărţi de specialitate.
Călin Stegerean, curatorul expoziţiei, spune despre lucrările artistei: “Cadru didactic la Universitatea de artă şi design din Cluj-Napoca, Ioana Antoniu oferă în această expoziţie viziunea unor peisaje sau fragmente de peisaj a căror substanţă cromatică se apropie de limitele vizibilităţii şi consistenţei materiei. Nu întâmplător, o parte din aceste lucrări conţin pagini cu mesaje în Braille sau suplinesc vizibilul cu suprafeţe concepute a se adresa simţului tactil. Este în esenţă un demers de un cuceritor altruism ce se adresează şi celor la care lumina şi imaginea ajung doar prin cuvinte.”