Galeria de Arta

arta pentru tine

  3.04.2012

Gunoaie, resturi şi ruine

În data de 5 aprilie 2012, de la orele 19:00, la spaţiul Platforma din cadrul MNAC Anexa (Calea Moşilor 62-68, etaj 1, Bucureşti) are loc vernisajul expoziţiei “Gunoaie, resturi şi ruine”, realizată de Mircea Nicolae, împreună cu Michele Bressan şi Elena Ciobanu.

Expoziţia poate fi vizitată până pe 27 Aprilie 2012.

După cum explică realizatorii, în spaţiul urban al oraşului Bucureşti, obiectele coboară sau urcă pe scara care duce de la gunoi la ruină. Acesta este procesul de transformare prin care obiectele trec de la stadiul în care provoacă repulsie spre stadiul în care sunt patrimonializate, sau invers.

Dacă o teorie a patrimoniului desconsideră gunoiul şi apreciază ruina, o practică a artei contemporane trăieşte cu greu fără gunoaie.

Pentru o teorie a patrimoniului, gunoaiele sunt antipodul lucrului care trebuie păstrat. În acest caz, progresia începe de la gradul -1 cu gunoaiele, pentru a ajunge la gradul 0 al restului, ca să sfârşească cu acel grad +1 al ruinei.

Pentru o practică a artei contemporane, gunoaiele pot fi la fel de bine acel +1 al gândirii patrimoniale. Un domeniu ca acesta, formulat printre altele de noţiunea de sculptură extinsă a lui Beuys, poate considera orice obiect, oricât de murdar şi inutil, drept un catalizator pentru senzaţii estetice sau pentru transferuri conceptuale. Domeniul artistic vede în progresia gunoaie / resturi / ruine mai degrabă o dezvoltare în complexitate, fără a considera primul grad al transformării ca fiind în afara zonei sale de acţiune.

Astfel, progresia de la obiectul respingător la obiectul preţios se face uşor diferenţiat pe cele două planuri.

Gestul de a aduce gunoaie / resturi / ruine într-un spaţiu de expoziţie deschide şi discuţia despre transformarea obiectului cotidian în obiect de artă. În măsura în care galeria sanctifică toate exponatele, chiar şi gunoiul renunţă la calitatea sa de obiect cotidian. Odată trecut pragul domeniului artistic, gradaţia gunoaie / resturi / ruine se transformă într-o discuţie despre progresia de la obiectul găsit la obiectul produs special pentru expunere.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com