Galeria de Arta

arta pentru tine

  7.07.2010

Everything is going to be alright

Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu prezintă în perioada 9 iulie – 1 august 2010 expoziţia “Everything is going to be alright” de Belu-Simion Fainaru. Vernisajul are loc vineri, 9 iulie, de la ora 13:30.

Proiectul “Everything is going to be alright” nu trebuie privit ca o expoziţie de artă în care fiecare obiect se află în locul său bine definit şi serveşte la ilustrarea unui concept. “Everything is going to be alright” reprezintă un spaţiu fizic şi conceptual în care artă este aproape invizibilă, devenind parte din viaţa reală.

Zeci de pantofi înşiraţi pe un fir poartă hârtiuţe cu dorinţe ale oamenilor, sunetul produs de motorul unui frezeer impune curiozitate, dar şi panică în acelaşi timp, iar radiatorele care se aprind doar când cineva se apropie de ele provoacă tensiune.

Într-un prim stadiu, forma şi funcţia fiecărui obiect sunt studiate în profunzime, apropierea fiind atât de intimă încât încep să apară conflicte. Se ajunge astfel la cel de-al doilea stadiu, în care obiectele îşi pierd rând pe rând funcţia iniţială şi îşi fac apariţia apa, gheaţa, sunetul, căldură, lumina, mirosul. În cel de-al treilea stadiu, se creează un întreg atât de colaborativ şi de efemer, încât nu se mai poate separa obiectul de starea pe care o generează, experienţa fizică de cea contemplativă şi arta de spaţiul trăit.

Belu-Simion Fainaru s-a născut în 1959 la Bucureşti. Trăieşte şi lucrează la Haifa. În anul 1973, Belu-Simion Fainaru a emigrat în Israel. A studiat la academiile de artă din Haifa, Chicago, Milano şi Bruxelles. În anul 2010 a devenit directorul şi curatorul primei ediţii a Bienalei Mediteraneene de Artă Contemporană de la Haifa.

Observator atent al mediului social şi politic, Belu Fainaru explorează elemente şi simboluri din istoria şi mistică ebraică, pe care le situează la limita dintre nivelul personal şi comunitate sau dintre estetică şi politică.

Publicat de Alexandru Uvra
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com