Galeria de Arta

arta pentru tine

  19.03.2012

Frumoasele straie ţărăneşti ale doamnelor de la oraş

Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează joi, 22 martie 2012, de la ora 18:00, la Sala Oaspeţi, vernisajul expoziţiei realizate de Peter Jacobi, “Frumoasele straie ţărăneşti ale doamnelor de la oraş”. Expoziţia va putea fi vizitată la Sala Oaspeţi până pe 29 aprilie 2012, de marţi până duminică, între orele 10:00 şi 18:00. Intrarea este liberă.

Frumoasele straie ţărăneşti ale doamnelor de la oraş

Expoziţia conţine fotografii din colecţia artistului Peter Jacobi, înfăţişând, mai ales, doamnele din nobilimea şi burghezia românească, purtând costume tradiţionale româneşti.

După cum se ştie, Reginei Elisabeta i se datorează adoptarea, la Curte, a modei costumului tradiţional românesc, socotit, până atunci, drept un strai demn de a fi purtat doar de către ţărani. Exemplul său a fost urmat de Regina Maria şi de principesele Elisabeta, Maria şi Ileana, dar şi de majoritatea doamnelor din înalta societate românească.

Încet, încet, hainele ţărăneşti au pătruns într-o societate care, în acea perioadă, era obişnuită mai degrabă să imite ţinuta vest-europeană, decât să afirme virtuţile tradiţiei autohtone.

Încă dinainte de Războiul de Independenţă şi până în pragul dezastruosului an 1940, multe fotografii au imortalizat atitudinile acestor doamne din înalta societate românească. Tocmai asupra acestor fotografii s-a oprit Peter Jacobi, în demersul său artistic.

Pentru Peter Jacobi, patina timpului care s-a aşternut peste imaginile descoperite în anticariate şi arhivate sentimental, în atelierul său, înnobilează fotografiile. Artistul lasă timpul să intervină peste imaginile de epocă şi chiar îl ajută, adeseori, prin intervenţii practicate direct pe hârtia fotografică, parcă pentru a sublinia efemeritatea creaţiei umane.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Fotografie, Muzee, Arta textila, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com