Galeria de Arta

arta pentru tine

  27.06.2012

Copiii africanilor şi Spiritul Africii

Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează vineri, 29 iunie 2012, de la ora 17:30, la Sala Oaspeţi, vernisajul a două expoziţii dedicate Africii. Expoziţiile pot fi vizitate la Sala Oaspeţi până pe 13 iulie 2012, de marţi până duminică.

Africa

“Copiii africanilor” este o expoziţie foto realizată de Violeta Neamţu, care a făcut majoritatea fotografiilor în satul Tilembeya, situat în partea centrală a statului Mali, unde a locuit în perioada octombrie 2010 – iulie 2011.

Violeta Neamţu povesteşte: „Familia care a avut grijă de mine s-a purtat ireproşabil. Şeful familiei, de care am rămas foarte legată afectiv, s-a preocupat tot timpul de bunăstarea mea, de hrana mea şi de integrarea mea în sat. În ultima zi însă, atitudinea lui s-a schimbat radical. A început să îmi poruncească, să se poarte cu mine ca şi cum aş fi fost o servitoare, iar el stăpânul meu cu drepturi de prinţ. După primul moment de enervare, mi-am dat seama că, de fapt, aşa se purta el în mod frecvent cu fiicele sale. Deşi pare ciudat, în acea ultimă zi, gazda mea n-a făcut decât să îmi arate că, în inima lui, am căpătat acelaşi statut şi aceeaşi importanţă pe care o aveau fiicele sale. Am vrut să spun o poveste despre ei din dorinţa de a arăta că viaţa copiilor africani este frumoasă, lipsită de griji şi veselă. Unele generalizări sunt forţate, iar această poveste nu este adevărată pentru toţi copiii africani sau malieni, dar este o poveste vie, pe care mulţi africani o trăiesc zi de zi. Şi nu în ultimul rând este povestea mea despre ei.”

Expoziţia “Spiritul Africii – ritual, tradiţie, simbol” prezintă măşti, statui, textile ale triburilor din Africa de Vest şi din Africa Centrală, obiecte de ritual şi de uz casnic adunate în cursul unor călătorii efectuate de Daniel Homorodean în ultimii patru ani în mai multe ţări ale continentului african precum Ghana, Benin, Zambia, Camerun, Republica Democrată Congo, Mali, Togo, Benin. Exponatele sunt însoţite de fotografii realizate de colecţionar în Africa, precum şi de fişe explicative privind aria culturală, etnică şi religioasă ilustrată prin obiecte.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Fotografie, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com