Galeria de Arta

arta pentru tine

  7.06.2010

Festival de origami în Constanţa

Vineri, 4 iunie 2010, în curtea Şcolii Generale „Mihai Viteazul” din Constanţa (fostă nr. 29) a avut loc cea de-a doua ediţie a “Festivalului de Origami”, tema din acest an fiind intitulată “Acvatica”. Făcând parte din “Proiectului internaţional de interculturalitate româno-japoneză”, manifestarea din acest an, spre deosebire de ediţia precedentă, a avut ca material de lucru hârtia reciclată. La eveniment au participat elevi din învăţământul preuniversitar, organizaţi în echipe de câte cinci, însoţiţi de un coordonator. După încheierea atelierelor de origami, s-a organizat un târg, în cadrul căruia au fost scoase la vânzare obiectele realizate. Fiecare echipă va folosi fondurile strânse pentru a investi în materiale ecologice: becuri ecologice, materiale dendrologice, materiale pentru igienizarea spaţiilor verzi etc. Alături de participanţi au fost şi voluntarii organizaţiei nonguvernamentale “Mare Nostrum”, precum şi Polaris M. Holding.

Festivalul de Origami are ca obiective identificarea elementelor caracteristice ecosistemului acvatic, sesizarea aspectelor de poluare a mediului, precum şi a modalităţilor de protejare a acestuia.

Coordonatorii acestui deosebit proiect sunt profesorii Ioana Becheş, Maria Butnaru, Renata Rădulescu şi Ana Mihu, director.

O impresie deosebită au lăsat-o copiii îmbrăcaţi în costume tradiţionale japoneze precum şi o lebădă imensă cu un crab în cioc, realizare a elevului Cristian Andrei Lerca în vârstă de 11 ani, elev în clasa a VI-a D la CNA “Regina Maria”. Micul maestru este un cunoscător al artelor origami, tangram, kirigami, şi îşi doreşte foarte mult să cunoască şi alţi copii pasionaţi de această artă. A descoperit origami la vârsta de 7 ani, uitându-se la un desen animat.

Cuvântul “origami“, de origine japoneză, înseamnă “hârtie îndoită”. Denumirea a fost adoptată în anul 1880, până atunci arta plierii hârtiei fiind denumită “orikata”. Formele care pot fi realizate prin această artă sunt legate de imaginaţia celui care împătureşte hârtia, dar există şi categorii de forme tradiţionale care includ floră şi faună.

Vezi toate imaginile de la eveniment…
 

Publicat de Alexandru Uvra
in categoriile Stiri, Origami
2 comentarii

Alte articole pe subiecte similare

2 comentarii »

  1. Pacat ca poporul nostru nu iubeste decat barfele,violenta,crimele… nu adevaratele valori care sunt mare parte copiii nostri.Haideti oameni buni sa-i ajutam macar prin recompense sociale.Felicitari pt constanta si oamenii cu suflet si gandire curata.

    Comentariu de lili ilie | 7.06.2010

  2. Fara suparare, sa nu confundam poporul cu populatia. Ceea ce vedem la TV nu e NICI PE DEPARTE asemanator cu realitatea. Am vazut acolo copii minunati, talentati, cu o pasiune adevarata pentru arta si frumos. Si invatatori cu tragere de inima, implicati. Printre astfel de oameni e poporul roman adevarat. Intr-un colt de curte erau, ce-i drept, vreo trei cioflingari care bateau mingea si se injurau. Dar cine se uita la ei?! Ce viitor au? Nu merita decat mila noastra. Asa ca propun sa generalizam privind intai frumosul si apoi “realitatea” de la TV.

    Comentariu de Alexandru Uvra | 8.06.2010

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com