Galeria de Arta

arta pentru tine

  17.10.2011

2012

Miercuri, 19 octombrie 2011, de la ora 19:30, are loc la Anaid Art Gallery vernisajul expoziţiei „2012”, semnată Cezar & Ovidiu Popa, curator - Diana Dochia. Publicul amator de artă contemporană va putea viziona expoziţia în perioada până pe 19 noiembrie 2011. Expoziţia reprezintă proiectul de debut al celor doi artişti în spaţiul artei contemporane româneşti.

2012

„2012”, an ce marchează în cadrul unor credinţe sfârşitul, Apocalipsa, apare în cadrul demersului artistic al celor doi artişti ca un câmp de luptă între forţele binelui şi forţele răului.
Proiectul expoziţional pune în discuţie istoria omenirii în cadrul unui curs predestinat al evenimentelor acesteia. Folosindu-se de simboluri şi metafore, imaginile pictate de Cezar şi Ovidiu Popa deschid o nouă viziune asupra forţelor conducătoare ale lumii contemporane. Lupta dintre bine şi rău, ideea de libertate, destinul, puterea, banii, dorinţa, moartea, disoluţia, credinţa sunt reconfigurate în cadrul proiectului artistic în care introducerea este făcută de un satir, iar sfârşitul sau poate salvarea vine de la Sarakiel, unul dintre arhangheli.

Cezar & Ovidiu Popa nu aruncă lumea în aer, nu discută un sfârşit sângeros şi macabru al lumii, este vorba mai degrabă de o chestionare a premiselor acestui sfârşit. Cine este vinovat? Cum de s-a ajuns aici? Există speranţă? Suntem noi guvernaţi de o voinţa dictată? Suntem cu adevărat liberi? Sau totul a fost deja prestabilit?

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com